Legenda lacurilor

Legenda spune că în vremuri de mult apuse trăiau în munţii nişte uriaşi cu chip de om, care stăteau cu un picior pe vârful unui munte şi cu celălalt pe vârful altui munte. De acolo din înălţimi priveau în zare spre comunităţile unde erau multe fete tinere şi frumoase, pe care le răpeau, le aduceau în vârul munţilor pentru a le batjocori şi apoi pentru a le ucide din distracţie.
În comunităţile de sub munţi tinerii se adunau şi se organizau pentru a pleca la luptă cu uriaşii sperând să-i învingă şi să scape lumea de ei, să elibereze fetele răpite, să le coboare din înălţimile munţilor, iar apoi după vinderarea traumelor să întemeieze famili. O luptă corectă cu uriaşii nu putea avea loc, nimeni nu ştia că uriaşii nu pot fi omorâţi decât cu sabie făurită din rază de soare. În schimb uriaşii îi aşteptau pe tinerii flăcăi şi se distrau fugărindu-i prin munţi şi văi pentru ai ucide şi a se hrăni cu ei. Sătui fiind, loveau cu putere pământul făcând gropi adânci în piatră, gropi în care se aduna apa rece cu care-si potoleau setea după ospeţele lor sângeroase.
Legenda spune că într-o zi uriaşii s-au luat la harţă, cearta lor auzindu-se până în depărtări. În localitîţile de sub munte tinerii s-au adunat şi au plecat să elibereze iubitele şi restul  fetelor sechestrate de uriaşi, iar apoi să-i provoace la luptă pentru a elibera munţii de răutatea lor.

În timp ce uriaşii se certau, tinerii au reuşit să-şi elibereze iubitele şi fetele ţinute captive şi să fugă, dar un val de ceaţă sa lăsat peste munţi. Tinerii s-au bucurat crezând că ceaţa îi va proteja, îi va ascunde de ochii uriaşilor, dar nu a fost aşa să fie. Ceaţa sa tot îndesit, iar tinerii sau rătăcit pe tot muntele. Rămaşi singuri au început să se roage Naturii să-i scape de ceaţă, ceea ce sa şi întâmplat.
Odată cu risipirea ceţii uriaşii au reînceput căutările nervoşi şi supăraţi că au fost păcăliţi de grupul de tineri, acele făpturi atât de mici şi pe care le visau o masă copioasă.

Dar tinerii ştiau că fiind împrăştiaţi prin tot muntele pot fi uşor prinşi de către uriaşi. Dar, de câte ori uriaşii se apropiau de câte un flăcău sau câte o fată, aceştia se rugau Naturii, Cerului, Soarelui şi Luni să-i protejeze şi să-i scape de uriaşi.
Soarele, Luna, Cerul şi Natura îi cunoşteau  de la născare, le-au privit copilăria şi tinereţe, sau bucurat de frumuseţea şi bunătatea tinerilor, aşa că s-au decis să îi ajute. De câte ori cădeau în plasa uriaşilor şi aceştia aproape reuşeau să-i prindă tineri flăcăi şi frumoasele fete se transformau în luciuri de apă, adică în lacuri. Uriaşii au căutat tot muntele, dar în afară de un peisaj nou, schimbat şi cu multe lacuri apărute pe bătrânii munţi nu au găsit nimic.

Ultimul dintre flăcăi, cel mai mic la ani, a stat ascuns în jneapăn şi nu a fost văzut de uriaşi, în schimb a văzut marea transformare a frumoaselor fete şi a tinerilor flăcăi în lacuri. Când a văzut ce minune sa întâmplat cu flăcăii şi fetele după care au venit să le salveze a cerut Cerului bunătate, Natura să-i dea curaj, Luna să îl umple cu voinţă şi Soarelui puterea printr-o armă cu care să învingă uriaşii. Văzând cât de mult îşi iubeşte prietenii a primit ce acerut.
Şi a plecat pe creste şi vârfuri de munţi tânărul nostru pentru a se întâlni cu uriaşii. Pentru că Cerul ia oferit bunătate, avrut să roage pe uriaşi să plece din acei munţi şi să lase locuitorii din localităţile de sub munte să trăiască în pace şi înţelegere. Dar uriaşii nu au vrut şi au râ de de tânărul voinic. Acesta sa ridicat în faţa uriaşilor, dând dovadă de curaj şi le-a mai repetat odată rugămintea de apleca din aceşti munţi, după care a scos paloşul de lumină primit de la Soare şi a tăiat piscul celui mai înalt vârf de munte.

Uriaşii nu s-au speriat, neştiind cât de puternic este flăcăul nostru, l-au atacat iar rând pe rând aceştia au fost înfrânţi, ultimul fugind, rănit spre Dunăre pentru a-şi spăla rănile şi a se vindeca.
Rămas singur în munţi flăcăul nostru a pus nume fiecărui lac în funcţie de cum chema pe tânărul care sa transformat, motiv pentru care avem lacuri cu nume de fete ca Ana, Lia, Viorica, Bucura, Florica, Peleaga, Zănoaga, Florica, dar şi cu nume de băieţi: Slăvei, Ghimpele, Ciumfu, Galeşu. Piscul tăiat cu paloşul de lumină a rămas cunoscut sub numele de Vf. Retezat de unde şi numele la aceşti munţi.

Farmecul legendelor munţilor Retezat a inspirat mulţi iubitori ai muntelui. De altfel în Căldarea Bucurei există un traseu marcat cu punct roşu în cerc alb denumit Traseul Lacurilor.