Într-o comunitate, oamenii au moduri asemănătoare de a se îmbrăca, de a se hrăni, de a sărbători evenimente – acestea dând conţinut tradiţiilor şi obiceiurilor. Astfel, pe lângă obiceiurile şi tradiţiile legate de momentele importante din viaţa omului (naşterea, căsătoria, moartea), ne propunem să vă facem cunoscute şi pe cele proprii zonei Uricani.
Obiceiuri în funcţie de anotimpurile anului
PRIMĂVARA
Nu este anotimp mai aştepat în Valea Jiului ca primăvara. După lungile luni de iarnă, oamenii se bucură când pământul dă primele semne de încălzire, pregătindu-se de cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii – Paştele.
LA SÂMŢI (40 de mucenici)
Se sărbătoreşte în ziua de 9 martie, fiind ultima din aşa numitele Zile ale Babei Iarna şi este momentul ca anotimpul rece să cedeze locul primăverii. Gospodinele, la ivirea zorilor, ieşeau din casă, fără să se spele pe faţă, dereticau prin curte strângând toate gunoaiele şi dându-le foc. Există credinţa potrivit căreia, din această zi, se trezesc la viaţă toate animalele, printre ele fi ind şi cele care pot produce neajunsuri în gospodărie. Din acestă cauză, gospodinele pregăteau şi o bucată de material (cârpă, zdreanţă) pe care o aprindeau la focul din curte, afumând cu ea pereţii casei, apoi dând ocol pe lângă stoborii gardului care delimitau proprietatea. În acest mod se credea că se pot feri de jivine (şerpi sau alte animale). Practicarea acestui ritual se dorea a fi o garanţie a anihilării forţelor răului. Să fi e oare simbolul focului sacru pe care îl practicau strămoşii noştrii, daco-romanii?
STRIGATUL ÎN JOII MARI
Şi la Uricani, ca mai în toate satele din nordul şi sudul Carpaţilor Meridionali, a existat obiceiul “strigării peste sat”. De exemplu, în zona Mailat – Uricani, în seara premergătoare Joii Paştelui, se adunau un grup de feciori care se împărţeau în două cete. Unii urcau dealul în Borzi, în partea de nord, alţii traversau Jiul spre sud şi se aşezau pe locul numit Dealul Lui Borc. Fiecare ceată îşi procura lemne pentru foc. La apariţia stelelor pe cer, aprindeau focul. Din acel moment începeau să strige unii către ceilalţi anumite informaţii despre fapte reprobabile petrecute în comunitate pe parcursul unui an. Ceea ce nu se putea spune la lumina zilei, era ascultat de către săteni la lăsarea întunericului, iar cei ce se simţeau cu “musca pe căciulă” încercau să se îndrepte. Astfel, blamul comunităţii era cel mai vaşnic judecător. Din păcate, astăzi acest obicei pare să fie tot mai mult dat uitării.
LA PAŞTI
Paştele (din ebraicul Pesah) în practica actuală a religiei creştine, inclusiv cea ortodoxă, este sărbătoarea cea mai mare, ziua de înviere a Mântuitorului Iisus. Această sărbătoare este practicată din secolul al II-lea d. Hr. Data este fixată în prima duminică a lunii pline, după echinocţiu de primăvară.
Pregătirile pentru Paşti au fost întotdeauna un prilej de bucurie pentru toţi membrii comunităţii care, după puterile lor economice sau culturale, au încercat să se menţină la un nivel cît mai apropiat de normele ce guvernau organizarea măreţei sărbători. Zilele Paştelui trebuiau să găsească curăţenie sufl etească şi ordine în gospodărie.
În prima zi de Paşti, copiii îi înlocuiau pe părinţii lor la îngrijitul vitelor, pentru ca aceştia să poată merge la biserică. Adulţii participau la slujba religioasă, după care urma sfi nţirea bucatelor aduse, în straiţele frumos ornamentate. În dimineţile celor trei zile ale marii sărbători, Învierea Domnului, era datina ca toţi cei ai casei, în ordinea vârstei, să ia câte trei linguri de Paşti (prescură cu vin, sfi nţite) date de cel mai vârstnic din familie.
Persoana care primea, se închina rostind: “Hristos a Înviat!” iar cel care servea răspundea: “Adevărat că a Înviat!”.
A existat dintotdeauna obiceiul ca neamurile să se viziteze în aceste zile, fi ind invitate la masă, petrecând împreună cu gazdele. Se spuneau glume, se depănau amintiri, se făceau planuri privind muncile agricole viitoare. În ziua a doua de Paşti, mergeau la biserică cei tineri, care, după slujba religioasă, participau la adevărate concursuri de ciocnit ouă. Câştigătorul se putea laudă cu straiţa lui plină cu trofeele obţinute (ouă roşii sparte). Tot în această zi avea loc şi întrecerea numită “Alergatul prescurii” (prescura este o pâinişoară rotundă sau sub formă de cruce, făcută din aluat dospit, din care se pregăteşte cuminecătura şi se taie anafura la biserică). Dintre flăcăi, se desemnau două echipe, alcătuite fi ecare din câte doi membri: echipa celor care trebuiau să mănânce prescura şi echipa celor care alergau. Ca să câştige, alergătorii trebuiau să ajungă lângă echipa adversă înainte ca aceştia să termine de mâncat prescura. În caz contrar câştigau cei care “se ospătau”. După-amiază, în progadia (curtea unei biserici folosite drept cimitir) din Mailat avea loc nedeia. Nedeia este o petrecere populară, de origine pastorală, făcută de obicei cu prilejul unei sărbători sau al unui hram (DEX). Nedeia aduna oameni şi din localităţile vecine, ba chiar şi neamuri din alte zone ale ţării.
GHERMANUL
Ghermanul este patronul animalelor şi al insectelor, putând infl uenţa dezvoltarea semănăturilor şi belşugul holdelor. Se sărbătoreşte în 12 mai, după ce s-au semănat toate holdele. În această zi nu se lucrează pământul deoarece recolta va fi distrusă de către viermii care trăiesc în el. Deşi ştiinţa a avansat, descoperind tot felul de remedii la care s-ar putea apela în vederea îndepărtării acestor dăunători ai agriculturii, obiceiul locului ne spune că trebuie acţionat şi conform credinţelor strămoşeşti.
MĂSURATUL OILOR
În zona Văii Jiului tradiţia strămoşească a măsuratului oilor este păstrată la loc de cinste – astfel pe la mijlocul lunii mai, la stâne se mulg oile şi se măsoară cantitatea de lapte produsă. După măsuratul laptelui, se stabileşte cantitatea de brânză care va reveni fi ecărui proprietar de turmă. Dacă în turmele de oi există oi sterpe şi berbeci, aceste animale vor fi duse pe un munte apropiat, pentru a nu fi amestecate cu oile producătoare de lapte. La eveniment participă întreaga sufl are a comunităţii respective – gospodarii, copii, tinerii, bătrânii, primarul şi preotul (care sfi nţeşte turmele de oi şi stânele). După finalizarea procesului amintit, oamenii servesc masa, care cuprinde caş şi friptură de miel, plăcinte cu brânză şi ca băutură – ţuica din producţia locală.
VARA
BURGUNII
În mitologia populară, anumite tabuuri moştenite prin cutumele strămoşeşti, au încercat să explice fenomene care se manifestă în natură. Un astfel de fenomen este şi cel al burgunilor. Aceştia sunt asemănaţi cu duhurile rele, care în perioada 1-10 iunie aduc frig şi brumă ce pot afecta recoltele de fasole, porumb, cartofi , etc. Nu se poate lupta împotriva lor.
Sunt rezultatul unei stări de spirit sau vin ca o pedeapsă pentru anumite fapte reprobabile săvârşite de proprietarul respectivei holde.
SÂNZIENELE
Diverse ritualuri au loc atât în zori cât şi în plină zi, sub lumina şi focul astrului dătător de viaţă, cât şi pe înserate şi în taina nopţii, sub lumina clară a lunii.
În seara zilei de 23 iunie, fetele culegeau, din grădini sau fâneţe, flori de tătăişe (margarete), aşezându-le în crăpăturile lemnului din care era construită casa, numind câte o floare pentru fiecare membru al familiei.
A doua zi (în 24 iunie, de Sânziene), a cui floare din familie era mai ofilită, acela se credea că moare primul.
Noaptea de Sânziene devine în fiecare an un timp al iubirii unice şi al tradiţiei ancestrale nepieritoare.
Sărbătoarea Sânzienelor este un simbol al verii, deoarece perioada de maximă înflorire a acestor flori este identică cu perioada de maximă strălucire a soarelui, în preajma solstiţiului de vară.
FOCA
A treia zi după sărbătoarea creştinească Sfântul Ilie, la 23 iulie, se sărbătoreşte Foca. Nu se lucrează mai ales la fân, pentru că “este pericol de foc”.
ZIUA URSULUI
Trăind în natură, oamenii au încercat să o înţeleagă şi să folosească resursele pe care le punea cu mărinimie la dispoziţia lor. Astfel, oamenii au învăţat şi şi-au cultivat respectul pentru animalele care trăiesc în natură şi care le pot infl uenţa viaţa într-un fel sau altul.
Ursul, fi ind un animal nobil, datorită comportamentului său deosebit comparativ cu celelalte animale sălbatice, a fost venerat şi, în acelaşi timp socotit un personaj malefi c, care ar putea să-i pedepsească pe oameni dacă aceştia “l-ar supăra”.
Mai mult sau mai puţin voit, dar sigur un produs al tradiţiei, s-a păstrat în mitologia uricăneană obiceiul sărbătoririi Zilei Ursului la 1 august. Dacă cineva lucrează în acestă zi, sigur – spune cutuma locului – vitele, livezile cu pruni îi vor fi distruse (prădate) de către cel căruia nu i s-a oferit “respectul cuvenit”.
TOAMNA
TÂRGUL DE LA PUI
Cel mai apropiat târg pentru uricăneni (loc mai întins şi special amenajat într-un oraş/comună, unde se vând şi se cumpără vite, cereale, alimente, zarzavaturi, etc.) era târgul de ţară de la Pui, organizat la 14 octombrie. Acolo se duceau să-şi vândă animalele (vaci, oi, cai) pentru obţinerea unor resurse fi nanciare necesare gospodăriei sau pentru că nu doreau ori nu puteau să le întreţină pe timpul iernii. În ziua respectivă gospodarii plecau “denoapte”, împreună cu vitele, ca să ajungă cât mai repede la târg. Cei care reuşeau să vândă animalele îşi cumpărau haine, încălţăminte şi alte produse. Nu uitau de “puiul târgului” – turtă dulce, în diverse forme şi culori – pe care copiii de acasă îl aşteptau cu nerăbdare. Acest târg de la Pui reprezenta pentru gospodar şi ocazia să demonstreze cât de înstărit este, cât de puternic din punct de vedere economic, în raport cu ceilalţi membri ai comunităţii.
Înainte de apariţia cărbunelui, animalele vândute la târg constituiau principala sursă de câştig pentru locuitorii din Uricani.
IARNA
PIŢĂRĂII
Pizereu, piţereu sau piţărău sunt câteva denumiri ale celor care colindau în ajunul Crăciunului.
Grupul de piţărăi era format din toţi copiii “care puteau umbla”, până la vârsta de 13-14 ani sau chiar şi mai mari (tineri căsătoriţi). Cei mai mici veneau însoţiţi de către bunici, ducându-i de mână. Doi dintre băieţii mai mari erau vătafi i, purtau câte o bâtă ca să apere grupul de câini dar şi pentru a stabili un culoar prin care piţărăii să primească în ordine darurile oferite de gazdă.
Acestea constau în mere, pere, nuci culese special din fi ecare pom de către gospodar, cu credinţa că “dând în piţărăi” roadele vor fi mai bogate în anul următor. Cei care nu aveau fructe dădeau colăcei, biscuiţi sau bomboane.
În dimineaţa zilei de Ajunul Crăciunului, înainte de ivirea zorilor, piţărăii din zonă se strângeau acasă la Andrioni (familie), care locuiesc la confl uenţa pârâului Bulzu cu Jiul.
După ce se adunau toţi, intrau în curtea casei. Gospodarii se aşezau în ordine la poartă, cu desagii. Colindătorii ieşeau apoi din curte pe culoarul creat de bâtele celor doi vătafi, fiecare primind darul pe care îl aşezau cu grijă în straiţa pe care o purta. Se punea mare preţ pe faptul ca fi ecare piţărău să primească doar o singură dată, repetarea darului fiind considerată semn malefic pentru respectiva gospodărie. 
De aici alaiul de piţărăi urma un traseu stabilit strigând în cor: “Vin Piţărăii! Piţărăii, măi!”, trecând pe la toate gospodăriile situate spre răsărit, apoi spre apus şi încheiau spre seară la Staici (familie).
Fiecare piţărau, deşi era obosit şi îngheţat de frig, se grăbea spre casă, bucuros că avea straiţa plină cu darurile primite. Cei mai mici – o luau la fugă, de teamă ca nu cumva să-i prindă “blojii” (păstori) ce însoţeau Craii la colindat. În ultimii ani însă, strigătul cristalin al copiilor “Vin Piţărăii! Piţărăii, măi!”nu se mai aude, obiceiul nu se mai păstrează, fi ind însă viu în partea estică a Văii Jiului – în Petroşani şi Petrila.
CRAII
Odată cu lăsarea întunericului, în seara de Ajunul Crăciunului, sosesc Craii. Îmbrăcaţi în costumele naţionale specifice zonei, bat la porţile caselor, vestind Naşterea Domnului. De obicei, aceste echipe au următoarea componenţă: Irodul (căpetenia Crailor), Îngerul (vestitorul Naşterii Mântuitorului), Valvezar, Melfior, Gaşpar, Soldatul şi Blojii (păstorii sau brunduşii). Aceştia din urmă erau îmbrăcaţi în cojoace de oaie întoarse pe dos, împodobite cu ciucuri de culoare roşie şi albastră, încinşi cu salbe de clopote şi purtând în mână “boate”.
Cu acestea se apărau de câini dar, mai ales le băteau pe podele, menţinând ritmul melodiilor şi alungând duhurile rele din gospodării. O figură pe cât de haioasă pentru cei maturi pe atât de înspăimântătoare pentru copii era “Popa”, ale cărui haine imitau hainele preoţeşti, având şi o cruce mare de fier în mână.
Craii prezintă colinde specifice folclorului local duelându-se cu săbiile, precum şi scene biblice despre momentul Naşterii Domunului Iisus. Gazdele îi primesc în case, îi ascultă şi apoi îi “omenesc”, fiecare străduinduse să se menţină la nivelul aşteptărilor din această perioadă. Se servesc colaci, prăjituri şi băutură.
Craii colindă în special gospodăriile în care sunt fete, unde sunt aşteptaţi cu emoţie şi nerăbdare. Colindul lor se încheie la biserică, în ziua de Crăciun, după sfânta liturghie. An de an, noi generaţii de tineri preiau colindele pe care le-au cântat părinţii şi bunicii lor şi, alături de fulgii de nea sau de gerul năpraznic, întregesc decorul hibernal al “serii de vis”.
Acest obicei reuşeşte să adune la un loc şi pe cei care, odinioară, au făcut parte din formaţiile de crai iar acum muncesc în străinătate. La Crăciun, întorcându-se acasă, se alătură celor mai tineri, contribuind astfel la menţinerea tradiţiei străbune.
ÎN AJUNUL ANULUI NOU
Mitologia populară ne sugerează ideea că, în prag de An Nou, cerurile se deschid. Atunci, muritorii de rând pot să-şi afle viitorul, cu ajutorul unor instrumente pe care tradiţia populară le utilizează în acest scop.
Învârjelatul era un obicei practicat la Uricani în seara de ajun a Anului Nou. Denumirea vine de la vergel (virgell – latinescul pentru petrecere). În seara de Anul Nou se încearcă prin mijloace “magice” să se afle viitorul celor prezenţi cu ajutorul unor obiecte ascunse sub farfurii.
Fetele vecine, tocmai bune de măritat, se adunau în casa în care o bunică era dispusă să participe la acest joc al norocului. Ritualul presupunea câteva obiecte simbol ascunse sub cinci farfurii: un pieptăn, un cărbune, o bucată de brânză, un ban, o verightă. Fetele ieşeau din încăperea în care avea loc jocul,
iar bătrâna aşeza obiectele sub farfurii, într-o ordine doar de ea ştiută. Fetele erau chemate înăuntru, îndemnate fi ind să ridice fi ecare câte o farfurie. Obiectele descoperite astfel, aveau fi ecare câte o semnifi caţie. Cine găsea cărbunele însemna că se mărită cu un bărbat negru la faţă. Brânza simboliza un soţ cu oi multe, pieptănul semnifi ca un bărbat colţos, cu dinţii mari. Banul găsit sub farfurie presupunea un bărbat bogat, iar verigheta o asigura pe tânara pretendentă la măritiş, că fl ăcăul ei o să fi e frumos, tras printr-un inel. Jocul se repeta de trei ori, pentru ca fi ecare fată să fi e edifi cată asupra calităţilor pe care le are ursitul.
Dacă această magie nu convingea pe toate fetele, se putea trece la o nouă încercare şi anume număratul parilor. La ora 12 noaptea, la cumpăna dintre ani, fetele ieşeau afară, fi ecare cu o panglică de culoare diferită în mână.
Apropriindu-se de gard numărau 10 pari, numărătoarea făcându-se în ordine descrescătoare, de la 10 la 1. Parul care reprezenta numărul 1 era înfăşurat cu panglica pe care o avea fata. Dimineaţa, când se lumina, fi ecare fată mergea să vadă cum este parul marcat de ea şi, astfel afl a cum va arăta viitorul soţ.
Astfel de obiceiuri, astăzi nu mai prezintă interes.
Tradiţiile şi obiceiurile prezentate vin să întregească istoria locuitorilor din Uricani cu imagini vizuale descrise cu ajutorul cuvântului despre o lume arhaică, care a reuşit să menţină o serie de norme sociale, transmise din generaţie în generaţie.
În Uricani a existat şi există o comunitate bine închegată, cu norme sociale stabilite pe baza unor credinţe precreştine, care au avut drept ideal permanent menţinerea şi conservarea vechilor rânduieli ale neamului, ca modalitate de defi nire a acestuia.
EVENIMENTE LOCALE
NEDEIA DE LA CÂMPU LUI NEAG
Nedeia Troiţei (de la Campu lui Neag), deşi este o sărbătoare cu cântec şi voie bună, slujbă de pomenire şi în acelaşi timp şi parastasul care se pune cu acest prilej în faţa troiţei (precum şi monumentul în sine), aminteşte de fapt de un moment extrem de trist din istoria locală.
Este o evocare a tragediei de acum mai bine de trei decenii când datina nedeii din Duminica Tomii a fost brusc întreruptă, după ce buldozerele au ras de pe faţa pământului nu doar vatra frumoasei aşezări momârlăneşti şi mormintele străbunilor locului, ci şi cultura, religia şi istoria sătenilor. În vremurile de tristă amintire şi mai ales sub povara distrugerilor provocate de goana după cărbune, s-a întrerupt şi şirul datinilor, nedeia din Duminica Tomii de la Câmpu lui Neag încetând să mai aibă loc. Prin strădania localnicilor şi a autorităţilor locale, obiceiul Nedeii s-a reluat, desfăşurânduse în fiecare an. După slujba bisericească urmează sărbătoarea pigmentată cu momente artistice şi recitaluri ale artiştilor invitaţi şi ale grupurilor de dansatori şi rapsozilor locali. Evenimentul bucură sufletele, oamenii locurilor şi pe oaspeţii acestora, în egală măsură.
ZIUA EROILOR NEAMULUI
“Hristos s-a Înălţat!”, este salutul creştinesc care este pe buzele credincioşilor ortodocşi la sărbătoarea bisericească ,,Înălţarea Domnului” sau Ispasul.
Această zi a fost consacrată de biserica ortodoxă ca Zi a Eroilor.
La Uricani această sărbătoare a căpătat o importanţă deosebită, datorită faptului că biserica, în curtea căreia se sărbătoreşte acest eveniment are hramul ,,Înălţarea Domnului”. Datorită acestui fapt la ea participă în fi ecare an sute de localnici, care după slujba efectuată de preoţi, participă la ceremonia de depunere de coroane de fl ori şi programul artistic omagial pregătit de elevii şcolilor din oraş.
Depunerea coroanelor de fl ori are loc la monumentul ridicat pentru cinstirea memoriei celor căzuţi în luptele pentru apărarea patriei, în apropierea bisericii.
Programul artistic pregătit şi prezentat de copii conferă o încărcătură aparte acestei sărbători, la ea participând în fi ecare an şi veteranii de război din cel de-al doilea război mondial.
NEDEIA DE PE MUNTELE TULIŞA
Începând cu anul 2006 atât localnicii cât şi autorităţile din zona Valea de Brazi au hotărât să-i cinstească printr-o serbare câmpenească pe eroii căzuţi în lupta de rezistenţă împotriva austro-ungarilor, pe muntele Tulişa. Manifestarea se doreşte a fi o rememorare pentru sutele de eroi căzuţi aici, care pentru aproape un secol, au fost uitaţi de toată lumea. Nedeia se desfăşoară în ziua de 20 iulie, la cota 1780 m, la poalele Retezatului – în zona Valea de Brazi. Localnicii urcă pe un drum de munte de 10 km, greu accesibil, de la DN66A, în dreptul Puţului 8 al minei, până în locul în care cu o sută de ani înurmă s-au dat lupte grele. Aici, după momentul comemorării, are loc de obicei şi un spectol de muzică populară la care sunt invitaţi interpreţi de renume ai ţării dar şi locali.
ZILELE ORAŞULUI URICANI
A doua jumatate a lunii august prilejuieşte de câţiva ani iubitorilor de spectacol şi sport din Valea Jiului, reîntâlnirea cu atmosfera speciala a „Zilelor Oraşului Uricani”. Pentru acest eveniment (ultimul week-end al lunii), autorităţile locale concep programe cultural-artistice, sportive şi muzicale pentru toate gusturile.
Astfel, Casa de cultură din Uricani devine “scena” unde ansamblul de copii susţine spectacole artistice alături de formaţii locale de muzică populară şi etno, iar în tot oraşul au loc concursurile de şah, table, încheiate cu premierea competiţiilor sportive.
Pentru iubitorii de literatură foaierul şi sala de şedinţă a Primăriei oraşului Uricani găzduiesc lansări de carte cu participarea extraordinară a scriitorilor români de succes.
Pe scena amenajată în aer liber sunt susţinute de către rapsozi îndrăgiţi şi ansambluri folclorice renumite, spectacole de muzică şi dansuri populare, muzică rock, pop, dance. Terenurile de sport ale Şcolii Generale Nr. 2 şi ale Grupului Şcolar “Retezat” găzduiesc concursurile de tenis de masă, tenis cu piciorul, campionatul de fotbal – aici înscriindu-se şi echipe din cartierele Uricaniului.
În încheierea celor trei zile de sărbătoare are loc şi show-ul cu lasere şi focuri de artificii.
