Legenda haiducului Zeicu

Peștera Zeicului este o rezervație naturală speologică situată în Cheile Scorotei din munţii Retezatul Mic (calcaros), remarcabilă prin formațiunile stalagmitice și bogatul material paleontologic găsit aici.

Aflată în Parcul Național Retezat, e o peșteră cunoscută de localnici, deoarece la intrare se adăposteau turmele de animale pentru a se feri de intemperii, iar în vremuri de demult, se spune că aici se ascundeau haiducii lui Zeicu, un haiduc foarte cunoscut în zonă.
Legenda locului aminteşte de haiducul Zeicu din Zeicani şi ceata lui de haiduci, ce se ascundea în aceşti munţi după ce jefuiau grofii din Ţara Haţegului şi erau fugăriţi de poteră,iar impreună se ascundeau în această peşteră. Se spune că unul dintre motivele care l-au determintat în tinereţe pe Zeicu să devină haiduc, este faptul că era recunoscut drept un bărbat dintr-o bucată, muncitor şi drept, care nu “pleca capul în faţa nimănui”. Autorităţile acelor timpuri ar fi trimis un grup de 10 soldaţi care l-au batut crunt până cand Zeicu, într-un acces de disperare, s-a ridicat şi s-a repezit asupra torţionarilor săi pe care i-a invins fără drept de apel, îi umileşte în faţa întregului sat, le ia armele şi încălţămintea după care îi fugăreşte. După o asemenea faptă Zeicu este obligat să-şi abandoneze familia şi să fugă în munţi, se refugiază în munţii Retezat unde împreună cu mai mulţi ţărăni chinuiţi de autorităţile din Ţara Haţegului şi din Valea Jiului, organizează o bandă de haiduci. Este iubit de locuitorii celor două zone datorită faptului că era drept, îi ajuta şi împărţea prada cu ei.

Legenda aminteşte de trecerea lui peste munţii Retezat, pe la lacul Bucura în perioada când în fiecare vară pe malul lacului haţeganii, localnicii din Ţara Haţegului şi momârlanii, locuitorii Văii Jiului se adunau pentru a sărbători Nedeia de la Bucura. Aici a fost primit cu drag, pentru că ajuta locuitorii celor două zone. După terminarea celor trei zile ale nedeii, haiducul Zeicu ar fi furat o fată frumoasă şi a plecat cu ea şi cu haiducii la ascunzătoare din peşteră. Se spune că au rămas împreună, întemeind o familie pe Valea Jiului de Vest.
În sala de la intrare există şi în prezent jgeabul cioplit în trunchiul unui brad (acum complet putrezit) în care haiducii adunau picurii de apă ce se prelingeau din tavan, pentru a-şi adăpa caii. Legenda este întărită de flintele ruginite descoperite în peșteră, care ar fi fost folosite de haiduci. Se povesteşte prin partea locului că parte din aurul furat şi adunat ar fi ascuns in peşteră adânc în vatră, dovadă fiind câteva gropi săpate de indivizi care cred în legenda aurului.

Lungimea totală a peşterii este de 260 metri. Dincolo de prima sală se află un horn înalt de peste zece metri, iar în continuarea acestuia, o altă sală, în care s-au găsit și urme ale ursului de cavernă. În peșteră se află și un puț de aproape 50 de metri adâncime, care adăpostește una dintre cele mai mari stalactite din țară, cu o înălțime de aproape 12 metri.
Peștera Zeicului a fost inclusă în Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III-a – zone protejate Publicat în Monitorul Oficial al României nr. 152 din 12 aprilie 2000, în Anexa Nr. I – Zone naturale protejate de interes național și monumente ale naturii, la nr. crt. 2.496, cu suprafața de 1 ha.