Legenda Jiului de Vest

Trăiau şi ciobăneau mioarele  doi ciobani, unul muntean, ce venea cu oile din sud, şi celălalt un  haţegan ce treceau munţi în fiecare an, iar când se întâlneau, cât era vara de lungă îşi îngrijeau animalele şi povesteau despre bucuriile şi necazurile vieţii, despre hărnicia locuitorilor. Se întâlnea cu drag în fiecare vară, aducându-şi cu ei şi copii, ce creşteau şi învăţau nobila meserie de cioban, de la părinţi.
Anii au trecut, copii au crescut, şi la rândul lor au avut copii, ciobanii noştri acum cărunţi ca şi vârfurile proaspăt nines păstoresc oile şi se uită cu drag cum în fiecare vară nepoţii sunt tot mai mare. Baciul haţegan se vedea pe el în nepotul său Jiu, ce crescuse şi făcuse vârsta însurătorii. Baciul muntean îşi iubea nepoata, pe Cerna şi o ţinea mereu pe lângă stână fiindu-i de mare ajutor că era harnică tare.
Puţini au crezut că nepoţii bacilor au ajuns să se iubească şi să dorească să întemeieze şi ei o familie. Auzind ce au de gând ciobani au început negocierile nunţii, deoarece nimeni din neamul lor nu ştia de unirea a două persoane în taina sfântă a căsătoriei din zone diferite, aceasta fiind prima unire între munteni şi haţegani, iar fiecare şi-ar fi dorit să aibe nepoţii cât mai aproape de casa lui.
Dar tinerii aveau alte planuri, între cei doi munţi unde îşi păstoreau bunicilor era două văi frumoase tare, pline de păduri cu poieni de poveste, cu pământ roditot, iar acolo vroiau ei să se aşeze şi să binecuvânteze cu hărnicia lor acele locuri în care bunici şi părinţii lor şi-a urmat paşii zeci de ani, şi tot de acolo să poată vedea mioarele cum pasc în vîrful munţilor.
Auzind ce vise au şi ce planuri de viaţă au tinerii, bacii nu au fost de acord şi au mai început şi o ceartă între ei deoarece credeau că fiecare îşi influenţează nepotul cu un anume interes ascuns.
În urma sfadei, bacii le-au cerut tinerilor să nu se mai vadă şi să întrerupă orice legătură poate exista între ei. Tinerii şi-au ignorant bunici şi au plecat să vadă locul unde îşi vor ridica casa şi acareturile gospodărie.

Ajunşi pe culmea ce desparte cei doi munţi, tinerii au fost copleşiţi de imaginea celor două frumoase văi, dar au fost văzuţi de bătrânii ciobani, care au pornit îndată după ei. Cerna şi Jiu au fugit şi s-au ascuns, lăsându-i pe bătrânii baci să-i caute, dar aceştie fiind prea bătrâni şi văzând slab, au obosit repede şi au ales un loc în poiană dintre cele două văi, unde să se odihească. De acolo le-au strigat tinerilor să vină şi să-i asculte, să uite de visul lor de a se stabilii pe acele văi. Vâzând că nu sunt auziţi şi afară se întunecă au făcut o mica vatră şi au aprins un foc ca să se încălzească peste noapte.
La lumina jucăuşă a flăcărilor au depănat povestiri vesele despre nepoţii lor, amintind de bunătatea lor, dar neobservînd că alături de ei se aflau şi ascultau spiritele pădurilor, ale florilor, animalelor, stâncilor şi a munţilor. Auzind toate acele frumoase poveşti spiritele şi-au dorit să aibe în preajma lor două suflete atât de bune, vesele şi iubitoare încât sau dus la cei doi tineri şi le-au propus să rămână alături de ei, sub forma a două ape limpezi care lipseau pe cele două văi care să izvorească dintr-un singur loc apoi să se despartă fiecare pe câte o vale. Tinerii au fost de acord ştiind că aşa vor rămâne împreună pe în acele locuri de vis şi astfel au fost transformaţi în două ape cu un izvor comun şi care curg zglobii fiecare pe vale ape care şi-a ales-o sporind la frumuseţe şi unicitatea acestei zone.

Cursul comun al Jiului de Vest şi al Cernei, dar mai ales cursul subteran – denumit Culoarul Cerna – Jiu, este de mai multe zeci de ani loc de desfăşurare a mai multor tabere şi acţiuni speologice de descoperire, exploatare şi punere în valoare a unui imens potenţial speologic.