Trasee turistice

Munţii Retezat – scurtă prezentare

 Limitele Munţilor Retezat se pot stabili cu relativă uşurinţă, urmărind liniile de dislocare tectonică (abruptul nordic, spre Haţeg, sau cel sud-estic dinspre depresiunea Petroşani), sau văile adânci, uneori de aproape 1000 m, care individualizează foarte clar masivul muntos.
Masivul se încadrează între meridianele 22° 43′ 31″ long. est (punctul de confluenţă a Lăpuşnicului Mare cu Râul Şes) şi 23° 22′ 41″ (confluenţa celor două Jiuri, la sud de Livezeni) şi paralelele 45° 29′ 56″ (bordura sudică a Depresiunii Haţegului) şi 45° 15′ 12″ (punctul cel mai sudic din lungul Jiului de Vest) între Stănuleţi şi Oslea.
Suprafaţa masivului este de circa 750 km², iar lungimea între pârâul Băniţei şi Gura Apei, în linie aeriană, de 52 km, faţă de lăţimea de circa 25 km între satul Nucşoara şi Valea Scocul Mare.
Relieful actual al munţilor Retezat a rezultat din acţiunea a trei tipuri de modelare: glaciara, crio-nivală şi fluvială. Acestea au modelat în cuaternar relieful preexistent, din care au rămas marile limite tectono-structurale, generate în urma orogenezei şi suprafeţele de nivelare, mai ales periferice (platformele Borăscu şi Râu Şes), unde nu au fost distruse de glaciaţiunea cuaternară.
Factorii reliefogenetici menţionaţi au determinat apariţia a doua etaje majore de relief: unul superior, în care au predominat sau predomina modelarea glaciară şi crio-nivală şi care corespunde, în linii mari, etajului alpin, şi unul inferior, în care modelarea fluvială a fost hotărâtoare, chiar dacă spre limita lui superioară au acţionat şi celelalte doua tipuri de modelare, şi care se suprapune peste etajul montan.
Predominanţa granodioritelor se reflectă printr-un relief caracteristic, alcătuit din vârfuri piramidale, creste, versanţi convecsi şi grohotişuri, care au o mare dezvoltare.
Liniile şi mişcările tectonice au determinat nu numai dispoziţia marilor forme de relief în teritoriul respectiv, ci şi unele microforme, cum sunt văiugile tectonice.
În desfăşurarea reliefului se disting urmatoarele trepte: crestele, cu altitudini de 1.800 – 2.400 m; trepte glaciare cu un relief glaciar caracteristic (4 circuri glaciare, cu praguri, umeri, morene şi 11 lacuri glaciare), 2 circuri nivale şi o regiune extraglaciară, care cuprinde Faţa Retezatului şi zona de sub 1 700-1 800 m altitudine.
Diferenţele geomorfologice dintre zona calcaroasă şi cea cristalină a Retezatului sunt dictate de roca şi altitudinea reliefului, în prima zonă predominând, sub aspect structural şi petrografic, abrupturile calcaroase, văile sălbatice cu chei şi relieful carstic, în contrast cu dezvoltarea slabă a reliefului glaciar.
Ramura nordică este constituită dintr-un şir de culmi legate între ele de custuri sculptate în forme bizare, foarte variate în morfologia de detaliu. Pornind dinspre vest spre est, piscurile mai importante ale acestei ramuri sunt: Vf. Zlata (2.140 m) şi coboară spre vest trecînd deasupra stânelor Zlata (1.874 m), se termină brusc în valea Rîului Mare. Creasta se continuă spre sud-est cu Vf. Zănoaga (2.264 m), culminează în Vf. Şeselor (2.320 m), apoi se continuă spre est până în Vf. Judele (2.382 m). Din acest punct creasta principală se despică în două ramuri: una cu direcţia sud-est, culminează în Vf. S1aveiul (2.340 m). Din Vf. Judele (2.382 m) se desprinde spre nord-est o altă creastă dantelată, care desparte căldarea lacurilor: Judele, Ştirbului şi Gemenele, de căldarea lacurilor Florica, Viorica şi Ana şi care culminează în Vf. Bucura (2.436 m). De aici creasta principală se desfăşoară spre est, prin culmea înaltă de peste 2.200 m: ,,Custura Bucurii”, şi desparte căldările Bucurii, Stânişoarei şi Văii Pietrele, culminând în cel mai înalt vârf al Retezatului: Peleaga(2.509 m). Din Vf. Bucura pleacă spre nord-nord-vest o alta culme sălbatică, ce desparte căldările Zlătuii şi Stânişoarei şi realizează piscul cel mai caracteristic al acestor munţi, Vf. Retezat (2.483 m).
O nouă ramificaţie spre nord-est, formează muchia Retezat-Lolaia, despărţind valea Stînişoarei de valea Şteviei. Spre vest-sud-vest porneşte din Vf. Retezat o altă muchie numită ,,Faţa Retezatului”, care se termină deasupra văii Zlătuii în ,,Scoaba Retezatului”. Din creasta principală Vf. Bucura – Vf. Peleaga. În apropiere de Vf. Peleaga, spre nord-est de acest pisc se înalţă Vf. Păpuşa (2.504 m). Creasta ce se continuă spre vest de Vf. Păpuşa, desparte căldarea Păpuşii de căldarea Văii Rele, străjuită de Vf. Valea Rea (2.309 m).
Din Vf. Păpuşa se desprinde spre sud o creastă deosebit de sălbatică, la peste 2.200 m: Custura Păpuşii; ea constituie cumpăna apelor dintre Lăpuşnicul Mare şi Râul Bărbat şi leagă creasta principală nordică de cea sudică, culminînd spre sud în Vf. Custura (2.463 m), cel mai înalt al crestei principale sudice. Din ea se detaşează muchia Valea Rea, spre est muchia dominată de Vârful Mare (2.455 m) din care apoi porneşte spre nord muchia Galeşului, ce limitează spre est valea Galeşului. Creasta principală nordică se continua cu Piciorul Lănciţii ce coboară în Vf. Lănciţa (1.969 m), iar mai spre nord-est în Cleanţul Cozmei (1.862 m) în apropierea cabanei Baleia.
Creasta principală sudică începe prin masivele calcaroase Paltina – Scorota, care reprezintă continuarea directă a crestei Godeanu (2.283 m), Vf. Spălat (2.233 m), Vf. Micuşa (2.083 m), Vf. Galbina (2.126 m) şi care sunt considerate ca o “zonă de tranziţie” între Munţii Godeanu şi Munţii Retezat. Creasta care se continuă spre nord-est de Piatra Iorgovanului (2.016 m) cu Vf. Albele (2.013 m) şi prin şeaua dintre Scorota Verde şi Valea Drăgşanului se continua spre nord-nord-est în culmea şi Vf. Drăgşanu (2.080 m), urcă din Şaua Plaiului Mic în Vf. Custura, (2 463 m). Încă din capătul de sud-vest al culmii Drăgşanu se desprinde creasta calcaroasă Piule-Pleşa, situată la sud de valea Buta, având direcţia generală vest-est. Cel mai înalt punct al acestei creste este Vf. Piule (2.083 m) şi în capătul de est al acestei creste, Vf. Pleşa (1 843 m), după care culmea coboară brusc deasupra văii Jiului de Vest. Din Vf. Custura creasta principală sudică se continuă spre nord-est, dar descreşte treptat şi prin Vf. Valea Mării (2.383 m), Gruniul (2 302 m), Vf. Lazărului (2.283 m) scade la altitudini sub 2.000 m în Vf. Pilugu Mare (1.755 m) şi Vf. Tu1işa (1.795 m). Această culme sfârşeşte în Piatra Zănoagei (1.447 m), deasupra oraşelor Lupeni şi Vulcan.
Această mare diversitate de tipuri morfologice, cărora li se adugă alte elemente peisagistice relevante, o vegetaţie naturală puţin modificată de om şi o serie de biotopuri speciale conferă Munţilor Retezat un pronunţat caracter de originalitate şi unicitate sub raportul biodiversităţii peisagistice.

Trasee turism montan pedestru în munţii Retezat

1. Oraşul Uricani (775m) – curmătura Tulişa (1555 m) – dealul Făgeţel (1591 m) – vf. Bilugu Mic (1532 m) – vf. Bilugu Mare (1755 m) – vf. Lazăru (2290 m) – vf. Gruniu (2300 m) – vf. Custura (2457 m) – vf. Păpuşa (2500 m) – vf. Peleaga (2509 m) – lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce galbenă pe fond alb.
Durata: 13 ore.
Grad de dificultate: Traseul acesta face parte dintre traseele turistice grele ale Munţilor Retezat astfel încât este recomandat drumeţilor avansaţi, sau să fi e parcurs sub îndrumarea unui ghid.
Descriere traseu:
Traseul porneşte din Uricani spre nord, de la confl uenţa pârâului Sterminos cu Jiul de Vest, pe partea dreaptă a acestuia.
După cca 200 m de la plecare poteca intersectează un drum forestier, pe care după cca 1 km îl părăsim pe poteca turistică din stânga acestuia, urmărind marcajul cruce galbenă. Poteca urcă pe plaiul dintre Sterminosu şi Şerpoanea ajungând în şaua La Iepure.
Trecând prin pădure şi străbătând o serie de poieni, urcăm la Dealul Şerpilor (1463 m) pe care îl ocolim prin dreapta lui, ajungând astfel la stâna din Şerpi. De aici mai departe, prin pădure şi în lungul culmii Şerpilor, ajungem întro şa largă, Şaua Tulişa la 1555 m altitudine, sub vf. Tulişa (1793 m), aici întâlnind crucile comemorative ridicate în amintirea soldaţilor căzuţi în luptele purtate pe aceste locuri în primul război mondial. Din şa, cotind către vest, urcăm până la dealul Făgeţel (1591 m) şi coborâm apoi în şaua Făgeţel (1390 m).
Din acest punct începe un urcuş obositor prin pădure şi jnepeniş pe muntele Bilugu Mic (1532 m) şi prin pădure, ne continuăm calea peste vf. Bilugu Mare (1755 m). De aici coborâm într-o şa mică şi ocolim Vf. Sohodol (1900 m), poteca urcând apoi pe Custura Văcărei, muchia de NE a vf. Văcărea (2284 m) primul vârf de peste 2000 m din traseu. De aici traseul nostru parcurge creasta principală, poteca trecând când pe faţa sudică când pe creastă, fiind parcurse o serie de şei şi atingând câteva dintre piscurile crestei: vf. Lazăru (2290 m), vf. Gruniu (2300 m) şi vf. Ciumfu Mare (2335 m). În şaua dintre vf. Ciumfu Mare şi vf. Valea Mare (2374 m), culmea se arcuieşte puternic şi traseul părăseşte poteca ciobănească. De aici, calea noastră urcă pe un vâlcel până pe vf. Valea Mare. În continuare, vom urca şi coborî încă o serie de mici piscuri şi de şei, adevărate trepte de piatră, drumul de creastă sfârşinduse sub vf. Custura (2457 m). Vârful Custura ne oferă o excelentă vedere panoramică asupra ramurii sudice a Rete zatului, priveliştea fi ind completată la sud de culmile munţilor Vâlcan iar la est de masivul Parâng. De sub vf. Custurii, cotim la dreapta şi ajungem curând la Fereastra Custurii (2255 m). De aici mai departe, traseul nostru (cruce galbenă) parcurge creasta ascuţită care, pornind din vf. Custura, ajunge pînă în vf. Păpuşa Mică (2376 m) şi Păpuşa Mare (2508 m), legând astfel cele două lungi culmi principale ale Munţilor Retezat. Pe această porţiune a sa, Custura Păpuşii prezintă accidente de teren care o fac accesibilă numai drumeţilor avansaţi.
De aici poteca coboară în şaua adâncă dintre cele două mari vârfuri ale Retezatului, Şaua Pelegii (2285m) şi urcă pe vârful Peleaga (2509 m), decanul de altitudine al Muntilor Retezat.
Izolat fiind de celelalte vîrfuri ale masivului, vf. Peleaga ne oferă prilejul de a admira inima Retezatului, în toată spelndorea măreţiei sale. Spre nord, se adânceşte căldarea glaciară a Văii Rele, vasta zănoagă pe fundul căreia, jos, sub noi, bătute de soare, sclipesc tăurile Văii Rele. Pe fundal, departe în zare se vede minunata depresiune a Haţegului. Culmea Pietrele, cu vf. Pietrele (2268 m) stă de strajă în stânga Zănoagei. Dincolo de valea Pietrele, culmea Stânişoara acoperă poalele culmii Retezatului, lăsând însă liber vârful Retezat (2485 m alt.) care, de aici, ne apare ascuţit şi nu ca tăiat de paloş. Ai crede că, opintindu-se avan, zmeul a retezat moţul Bucurei, al cărui pisc (2439 m) se vede de aici, teşit.
Vecinul Bucurei, vf. Judele (2400 m), stă în capătul estic al Muntilor Bârlea, iar înspre SE culmea Slăveiului străjuieşte, semeţ, valea Lăpuşnicului Mare, dându-şi bineţe, peste ea, cu culmea Drăgşanului. Spre SV, se vede vf. Custurii (2457 m), străjer al vârfurilor ce se înşiruie, lanţ, înspre soare-răsare, până la Tulişa.
Înspre NE, pornind din vf. Păpusa, răşchirate ca degetele de la mână, se lasă devale culmile Valea Rea, Galeşu, Vârfu Mare şi Vasielu, Picioru Lăncita. Spre vest, la 500 de metri sub noi, uriaşa căldare glaciară a Bucurei ni se înfăţişează plină de grandoare. Pe fundul căldării, mai către buzunarul ei nord-estic, lacul Bucura străluceşte în soare, întrecând ca mărime şi pitoresc, întreaga salbă de lacuri afl ate pe cealaltă margine a zănoagei.
La 2208 m altitudine, valea Bucura primeşte apele unuia dintre cele mai înalte lacuri alpine din Carpaţii românesti, Tăul Agăţat. Mai sus, la 2240 m alt., sub clinele vestice ale vf. Bucura, sclipeşte în soare oglinda Tăului Porţii. De formă neregulată, pe la 2080 m alt., se vede lacul Florica. Foarte neregulat ca formă, urmează în jos lacul Viorica (2070 m), cu trei sateliţi, trei mici lacuri fără nume. Firul din dreapta al văii Bucura, după ce s-a scurs prin lacul Ana (1979 m), se termină în lacul Lia (1910 m), la fel ca şi fi rul stâng al văii, care coboară aici din lacul Bucura.
Din lacul Lia, înmănunchind cele două fi re de apă într-unul singur, valea Bucurei, coboară repede către Gura Bucurei (1587 m) unde unindu-şi apele cu torentul Pelegii, dă naştere Lăpusnicului Mare.
Desprinzându-ne cu greu din vraja priveliştei ce ne-o oferă popasul pe vârful Peleaga, drumul de coborâre către lacul Bucura trece prin Căldarea Berbecilor până prinde fi rul pârâiaşului care coboară uşor în lacul Bucura punctul terminus al acestuia traseu către colţul de nord-est al lacului Bucura luând sfârşit apoi în zona prin care se face golirea lacului. Coborârea de pe vf. Peleaga este dificilă atât ca efort cât şi ca orientare (marcajul aproape şters, creează probleme pentru găsirea firului cărării).

2. Oraşul Uricani (720 m) – Şaua Tulişa (1555 m) – dealul Făgeţel (1589 m) – vf. Bilugu Mic (1463 m) – vf. Bilugu Mare (1764 m) – vf. Văcărea – vf. Lazaru (2282 m) – vf. Gruniu (2294 m) – vf. Custura (2457 m) – Şaua Plaiului Mic (1879 m) – vf. Drăgşanu (2080 m) – sub vf. Albele (2013 m) – Piatra Iorgovanului (2014 m) – Şaua Paltina (1935 m) – vf. Galbena (2194 m) – culmea Munţilor Godeanu – Băile Herculane. Este traseu de legatură.

Marcaj: banda roşie
Timp de mers: 12 – 14 ore, până la Piatra Iorgovanului, de aici mai departe, până la Băile Herculane, circa 2 zile.
Grad de dificultate: Mare
Descriere:
Este un traseu turistic ce traversează masivul de la est la vest pe creasta principală sudică. Are ca punct de plecare oraşul Uricani şi până în Şaua Tulişa urmăreşte marcajul cruce galbenă pe fond alb, aici apare şi marcajul bandă roşie pe fond alb. Traseul este comun cu traseul descris la punctul 1 până pe Vf. Custura (2457 m). Aici cele două trasee se despart, iar traseul nostru face stânga spre Şaua Plaiului Mic unde intersectează traseul marcat cu bandă albastră ce vine din Ohaba de sub Piatră prin Poiana Pelegii spre Câmpu lui Neag pe la Cabana Buta. Traseul urmăreşte în continuare culmea Drăgşanu, ocoleşte prin stânga Vf. Albele (2013 m) şi ajunge în Piatra Iorgovanului (2014 m). Aici intersectează traseul marcat cu triunghi roşu ce vine din Câmpu lui Neag prin Câmpuşel. Cele două trasee au un segment comun până în Şaua Paltina (1935 m). Aici traseul marcat cu triunghi roşu face dreapta spre Lunca Berhina, iar traseul nostru urmează linia crestei atingând Vf. Paltina (2149 m), Vf. Scurtu (2090 m) până în Vf. Galbena (2194 m). Aici intersectează poteca nemarcată ce pleacă în dreapta spre platforma Borăscu. Traseul continuă pe creastă trecând peste Vf. Micuşa (2162 m), trece prin stânga Vf. Scărişoara (2210 m), Vf. Bulzului (2245 m) continuând spre Vf. Godeanu.

3. Cheile Buţii (900m) – cabana Buta (1580 m) – Şaua Plaiului Mic (1879 m) – Poiana Pelegii (1587 m) – lacul Bucura (2041 m).

Marcaj: cruce roşie.
Durata: 8,5 ore
Grad de difi cultate: medie.
Descriere:
Unul din traseele turistice care asigură accesul în munţii Retezat oferind posibilitatea ajungerii în inima masivului şi vizionarea ambelor ramuri, atât cea nordică cât şi cea sudică este traseul: Cheile Buţii – Cabana Buta – Şaua Plaiului Mic – Poiana Pelegii – Lacul Bucura.
Traseul este unul de difi cultate medie, recomandat în special vara, accesibil tuturor categoriilor de turişti. Poate fi parcurs într-o singură etapă, presupunând un efort mai intens, durata fi ind de cca 8,5 – 9 ore în funcţie de pregătirea fi zică şi de timpul afectat pauzelor pentru odihnă sau şedinţelor foto, sau în mai multe etape cu posibilitate de cazare la cabană sau în cort, în locuri special destinate acestui scop.
Traseul poate fi atacat din două puncte: fi e înaine de intrarea în Chei, plecarea fi ind pe o potecă ce urcă în serpentine strânse şi urmăreşte marcajul bandă albastră până la intersecţia cu drumul forestier ce urcă spre cabana Buta, fi e din intersecţia drumului forestier Lazărul cu DN66A, urmărind marcajul cruce roşie.
Plecând de la o altitudine de cca 900 m în 4 – 4,5 ore putem ajunge la cabana Buta la altitudinea de 1580 m. Până în apropierea cabanei turistul urcă de-a lungul drumului forestier străjuit de o parte şi de alta de fagi semeţi, iar pe măsură ce urcăm aceştia lasă locul brazilor falnici.
Tot drumul până la cabană sunt vegheaţi de înălţimile masivului Piule-Pleşa, iar din loc în loc li se arată cheile săpate în stâncă de pârâul Buta.
După atingerea acestui punct, urcuşul continuă şi după cca 50 minute ajungem în Şaua Plaiului Mic (1879 m), loc de răscruce al potecilor turistice din masiv, aici întâlnindu-se drumurile Butei, Bucurei, Iorgovanului, Custurii.
Dacă la urcare am admirat privelişti frumoase acum atenţia ne este captată de măreaţa dăltuire a văii Bucurei, încadrată de gigantica spinare a Slăveiului şi de dantelăriile Pelegii. Din acest punct putem spune că suntem în inima Retezatului.
Traseul continuă spre Poiana Pelegii urmărind marcajul cruce roşie, trecând pe lângă cele două mici lacuri alpine, Lacurile Păpuşii (1855 m) coborând printre tufele de jnepeni şi ienuperi întâlnind din loc în loc mici izvoare care ne permit să ne ostoim setea, ajungem în locul unde, din întâlnirea torenţilor Bucura şi Peleaga, ia naştere râul Lăpuşnicu Mare (“La Scorţar” – 1587 m). De aici mai departe, un urcuş pieptiş pe malul înalt al văii ne scoate în Poiana Pelegii.
Având o suprafaţă mare şi izvoare sufi ciente, poiana oferă un loc de campare foarte bun, cu posibilitatea efectuării unor excursii spre circurile Bucurei şi Slăveiului cât şi spre cel al Pelegii.
Din poiană, ne continuăm calea urcând pe poteca marcată cu cruce roşie, prin pădure. Ici-colo, umbra codrului este întreruptă de luminişuri şi de poieni. De-a lungul celor mai întinse dintre ele, stâlpi răzleţi de marcaj ne uşurează orientarea pe timp de ceaţă. Mai apoi, poteca ajunge deasupra văii dinspre fundul căreia auzim cum, fără ostoire, torentul Bucurei îşi lărmuieşte apele.
În continuarea urcuşului, intrăm în zona jnepenişului şi trecem, unul după altul, două torente alpine. La ultimul dintre acestea, cotim uşor la dreapta şi, printre jnepeni, urcăm în susul lui. După primul pripor, ajungem pe pragul uneia dintre terasele văii. Urmează încă un pripor şi apoi, pe cea de a doua terasă glaciară, întâlnim un stâlp de marcaj cu săgeată (“Spre cabana Buta, prin Gura Bucurei, 3 1/2 ore”). De aici se vede lacul Bucura, cotind uşor spre stânga, coborâm de-a lungul tăpşanului înierbat.
După două ore de la trecerea pe lângă Gura Bucurei, ajungem la malul lacului Bucura (2041 m), în punctul prin care apele acestuia se scurg în val spre lacul Lia.

4. Cheile Buţii (900 m) – Dâlma Mare (1671 m) – Vf. Pleşa (1840 m) – Vf. Piule (2081 m) – Şaua Scorota (Iepii -1920 m) – Cabana Buta (1580 m) Marcaj: Bandă galbenă pe fond alb.

Timp de mers: 8-9 ore.
Grad de dificultate: mediu, diferenţa de nivel fiind de 1400m.
Descriere:
Traseul începe din Cheile Buţii fi ind un traseu de circuit. Se pleacă de la Cheile Buţii pe drumul auto de access pâna la intersecţia cu DN66A. Aici facem le dreapta şi după cca 1 km, traversăm Jiul de Vest pe o punte de fi er (utilizată pentru staţia pluviometrică). De aici marcajul este vizibil şi urmăreşte pârâiaşul Pleşa, urcând către Dâlma Mare. Aici este necesară alimentarea cu apă deoarece pe traseu, până la cabana Buta nu vom găsi nicio susrsă de apă. Traseul întâlneşte în ultima poieniţă din Dâlma Mare un schit recent construit.
De aici traseul urcă abrupt prin pădure pe o potecă sinuoasă, ajungând în golul alpin în dreptul stânei din Pleşa. Traversează golul alpin pe la partea superioară a acestuia, trece printr-un pâlc de molizi (cca 200m) şi iese din nou în golul alpin urmând plaiul care urcă până la Vf. Pleşa(1840). De aici poteca este uşor de urmărit deoarece urmează linia crestei până în Vf. Piule (2081). Din vârf creasta se împarte în două plaiuri: cel din stânga coboară la Câmpu Mielului, iar pe cel din dreapta coboară traseul nostru până în şaua Scorota, unde intersectează traseul marcat cu punct galben ce urcă de pe Valea Scorota. Din acest punct traseele se suprapun şi coboară împreună în Valea Buta Mică. De aici traseul parcurge o pădurice de molid urmând curba de nivel, ajungând deasupra stânii din Buta. De aici se zăreşte cabana Buta la care se ajunge în cca 10 minute.

5. Câmpu lui Neag (800 m) – Gura Butei (860 m) – Cheile Scocului (1185 m) – Câmpu Mielului (1065 m) – Câmpusel (1180 m) – Piatra Iorgovanului (2014 m) – Lunca Berhina

Marcaj: triunghi roşu pe fond alb.
Grad de dificultate: mediu.
Durata: 8h
Descriere:
Este un traseu turistic ce face legătura între valea Jiului de Vest şi valea Lăpuşnicu Mare, prin Retezatul Mic.
Traseul pleacă din Câmpu lui Neag urmărind drumul moderizat construit paralel cu Jiul de Vest. În gura Butei lasă în dreapta marcajul bandă albastră spre Cheile Buţii şi urmăreşte în continuare drumul până în Cheile Scocului.
Din chei drumul continuă spre Câmpu Mielului, lasă în dreapta traseul marcat cu punct galben spre Cheile Scorota şi continuă până laCâmpuşel (1180 m).
Aici traseul nostru părăseşte drumul modernizat şi face dreapta pe Scocul Iarului. Traseul urcă la început prin pădure, urmărind linia crestei ajungând în masivul Piatra Iorgovanului (2014 m) prin partea sa sudică. Traseul nostru întâlneşte apoi traseul de creastă marcat cu bandă roşie ce vine din Uricani prin Şaua Plaiului Mic şi merge spre Vf. Godeanu. Cele două trasee au o porţiune comună până în Şaua Paltina (1935 m), după care traseul nostru face dreapta şi coboară pe Valea Paltina spre Valea Lăpuşnicului în locul numit Lunca Berhina. Aici traseul nostru intersectează traseul marcat cu punct albastru ce vine din localitatea Brazi pe la Cabana Gura Zlata şi merge spre Şaua Pelegii şi traseul marcat punct galben spre Lacul Bucura pe culmea Slăveiului.

6. Câmpuşel (1180 m) – Scocul Scorotei – Stâna Scorota – Şaua Scorota (Iepii -1920 m) – Buta Mică – Cabana Buta (1580 m)

Marcaj: punct galben pe fond alb.
Timp de mers: 4-5 ore.
Grad de dificultate: mediu, diferenţa de nivel fi ind de 740 m.
Descriere:
Traseul pleacă din DN66A şi urcă pe Valea Scorotei. Poteca urmează fi rul sec al văii urcând lent, după cca 30 minute ajungem în locul numit La Cutoni. Aici valea se desparte în două, în stânga Valea Scorota Seacă, iar în dreapta Scorota cu Apă, pe aceasta din urmă urcând şi traseul nostru. Poteca urcă prin pădure şi după cca 30 minute ajunge în dreptul feţei cu Lăstuni aproape le ieşirea din pădure. De aici panta se accentuează, poteca conducându-ne la stâna din Scorota, loc unde Valea se deschide oferind o privelişte splendidă. Imediat după stână poteca face dreapta, trece peste pârâul Scorota şi începe să urce spre Şaua Scorotei (1920 m), pe sub pereţii abrupţi ai Drăgşanului, numiţi Moara Dracilor. Din şa, putem admira vârfurile din partea centrală a masivului. Aici intersectăm traseul marcat cu bandă galbenă ce vine dinspre Piule-Pleşa, din acest punct traseele fiind comune până la cabana Buta.

Munţii Vâlcan – scurtă prezentare

 Munţii Vâlcan se situează în sectorul sud-estic al Carpaţilor Meridionali. Împreună cu munţii Mehedinţi ei închid la Sud arcul carpatic cuprins între Jiu şi Dunăre.
Spre Nord sunt limitaţi de Jiul de Vest, râu care străbate depresiunea Petroşani, începând din pasul Jiu – Cerna – 1330 m, până la întâlnirea cu Jiul de Est, la Iscroni – 556 m. Pe parcursul său, lung de 51 km, Jiul de Vest separă Munţii Vâlcan mai întâi de Munţii Godeanu, între pasul Jiu – Cerna şi gura văii Soarbele, apoi de Munţii Retezat, între gura văii Soarbele şi Câmpu lui Neag. Spre apus, de pe piscurile Gruniu, Custura, Drăgşanu, impresia este mai puţin măreaţă, culmea principală Arcanu – Prisloapele – Nedeia rămânând modestă, undeva mai jos. Doar Oslea, o cunună a înălţimilor Vâlcanului, se mai compară cu Piatra lui Iorgovan prin falduri unduioase desprinse din creasta stâncoasă şi ascuţită.
Munţii Vâlcan se situează în sectorul sud-vestic al Carpaţilor Meridionali. Împreună cu Munţii Mehedinţi ei închid la sud arcul carpatic cuprins între Jiu şi Dunăre. Culmea principala, întinsă pe mai bine de 55 km, se înalţă deseori la peste 1 400 m. În înşirarea vârfurilor golaşe, cu forme rotunjite, se remarcă grupul înălţimilor Straja – Mutu în partea de est, grupul Şiglăului Mare şi Şiglăului Mic, cununa de stâncării mohorâte de pe fruntea Arcanului, iar în extremitatea de vest creasta Oslei, o încununare a frumuseţii acestor munţi şi totodată un maximum de înălţime pe întinsul culmii principale.
Pe axa nord – sud, Munţii Vâlcan prezintă o disimetrie, versanţii din nord, spre valea Jiului de Vest, fiind mai scurţi şi cu pante mai abrupte, iar cei din sud prelungi şi în pante mai domoale. În majoritatea lor culmile sunt împădurite. Există şi suprafeţe apreciabile de goluri de munte, mai ales pe culmea principală, care au permis dezvoltarea vieţii pastorale şi  apariţia unei reţele de poteci ciobăneşti. Comorile de frumuseţe ale acestor munţi sunt încă prea puţin cunoscute de iubitorii de drumeţie. Ele se ascund nu numai în Oslea şi Scocul Jiului de Vest, ci şi pe văile sudice, unele din ele străbătând zone carstice impresionant modelate: Bistricioara, Pârgavul, Bâlta, Gropul cu Apă, Sohodolul etc. Comori de frumuseţe se ascund şi pe munceii de 500—600 m care formează platforma Gornoviţa.
Dacă ţinem seama şi de bogăţia reliefului fragmentat, ordonat în şiruri paralele între apele Şuşiţei, Hambarului, Sâmbotinului şi Porcului, dar mai ales de fantastica despicătură prin care Jiul îşi taie defileul între Munţii Vâlcan şi Munţii Parâng, atunci putem spune că potenţialul de splendori naturale pe care le adăpostesc Munţi Vâlcan îi aliniază în rândul munţilor ce atrag pe drumeţ să-i viziteze.
Spre nord Munţii Vâlcan sunt limitaţi de Jiul de Vest, râu care străbate Depresiunea Petroşani, începând din Pasul Jiu – Cerna (1 330 m) până la întâlnirea cu Jiul de Est, la Iscroni (556 m). Pe parcursul său, lung de 51 km, Jiul de Vest separă Munţii Vâlcan mai întâi de Munţii Godeanu (între Pasul Jiu-Cerna şi gura văii Soarbele), apoi de Munţii Retezat, între gura văii Soarbele şi Câmpu lui Neag. În cadrul Depresiunii Petroşani se înşiră vestitele localităţi miniere şi industriale Uricani, Lupeni, Paroşeni şi Vulcan. La nord depresiunea este flancată de muntele Tulişa, culme ce se desprinde din Munţii Retezat spre est.
De la Iscroni cele doua râuri formează Jiul, râu puternic ce pătrunde năvalnic spre sud prin spectaculosul şi fermecătorul defileu Lainici sau Surduc, care formează limita estică a Munţilor Vâlcan. Mai întîi gâtlejul Surducului, apoi, mai jos de Pietrele Albe, Cârligele de la Lainici închid strâns valea între stânci şi abrupturi prăpăstioase. Dacă defileul cu sălbăticia apelor Jiului a fost din toate timpurile un extraordinar recital de pitoresc, odată cu construcţia celor 39 de tunele ale căii ferate şi a modernizării drumului. Calea ferată şi şoseaua se împletesc cu Jiul creând un peisaj unic prin pitorescul lui.
Limita sudică a Munţilor Vâlcan, la contactul cu depresiunea gorjană, poate fi considerată pe direcţia Bumbeşti – Runcu – Tismana – Padeş până la vestita vale a Motrului. Limita vestică porneşte cam din dreptul localităţii Cloşani, apoi urcă spre izvorul Motrului până sub vârful Alunul, la circa 1 000 m, lângă creasta Oslei, lăsând astfel la sud-vest Munţii Mehedinţi. O ultimă porţiune de limită o formează culmea Turcineasa – Şarba, apoi piciorul nordic al muntelui Şarba până în Pasul Jiu – Cerna, care se pierde printre culmile scunde din preajma Ciucevelor, loc de unde porneşte spre nord ţinutul Munţilor Godeanu.
Culmea principală a munţilor Vâlcan se înalţă brusc din defileul Jiului (500-550 m) la 1 548 m în vârful Cândetu, deci cu circa 1 000 m diferenţă de nivel pe o distanţă de 2,7 km. Din acest vârf golaş cu stâncărie, culmea principală şerpuieşte spre sud-vest, peste vârfurile Drăgoiu (1 690 m), muntele Dumitra şi vârful Tenia (1 671 m), atingînd 1 621 m în Pasul Vâlcan. Din Pasul Vâlcan coboară în Şaua lui Loghin, urca lin la Vârful lui Loghin (1 560 m) şi Vârful Cartianu (1 538 m), apoi se înalţă brusc, mai stâncoasă, la 1 868 m, în Vârful Straja, al doilea că mărime din masiv şi care domină oraşul Lupeni. Creasta se menţine relativ înaltă şi peste Vârful Mutu (1 737 m); de la Piscul Verde (1 627 m) scade treptat (Gura Plaiului, 1 579 m, Dealu lui Frate, 1 524 m) până în şaua La Paru de Fier (1 468 m), în apropiere de Vârful Coarnele (1 789 m). Către sud-vest culmea principală cedează iarăşi din înălţime în succesiunea vârfurilor Căturii Muncelului, Muncelul (1 553 m), cufundîndu-se în şaua Cârloabele la 1 372 m. De aici însă înălţimea creşte din nou spre Şigleul Mic (1 581 m) şi mai ales spre Şigleul Mare (1 682 m), dominând lanţul principal. Din acest vârf, cu vedere excelentă asupra Retezatului, culmea principală suferă o inflexiune foarte accentuată spre sud, apoi spre vest, însă cu preţul unei remarcabile pierderi de înălţime.
Din Vârful Şigleul Mare culmea coboară spre sud în şaua Dâlma Căzută (sau Prislop – cca 1 150 m), pe unde trece şi şoseaua din valea Sohodolului în Valea de Peşti. În continuare, spre sud, se ridică Vârfurile Prislop (1 310 m), Măcrişu (1 422 m), Ştevioara; spre sud-vest Vârfurile La Nouă Lemne, Rotunda, Măciavela (1 473 m), Gura Plaiului (1 492 m), unde culmea răzbate din nou la gol de munte, ridicându-se accentuat spre nord până în Vârful Arcanu (1 760 m). Din acest pisc, care domină munţii scunzi din juru-i, culmea se îndreaptă spre vest şi leagă Vârfurile Prisloapele Mari (1 591 m), Prisloapele Mici (1 493 m) şi Nedeilor (1 619 m). Dincolo de culmea golaşă Nedeuţa, culmea coboară în şaua Groapa Nedeuţii, în imediata vecinătate a crestei Oslea. Culmea principală se ridică brusc, perpendicular pe lama de peste 4 km a crestei Oslea. Atinge Vârful Coada Oslei (1 899 m), apoi Oslea (1 946 m), cea mai mare înălţime din Munţii Vâlcan. Culmea principală continuă peste şaua La Suliţi (1 703 m) şi mai departe, peste Vârfurile Şarba (1 742 m), şi Turcineasa (1 518 m), până dincolo de Muntele Alunu, unde încep Munţii Mehedinţi.
Ramificaţiile nordice (în medie 4—5 km lungime) sunt remarcate prin culmile: Tenia – Dâmbu Caşilor – Piatra Radului – Merişoru, Mutu – Constantinescu – Arvinte, Coarnele – Negrele – Zgura, Şigleul Mic – Plaiu Şigleului, Arcanu – Rostovanu ş.a.

Trasee turistice pedestre în munţii Vâlcan

1. Câmpu lui Neag (intersecţia DJ 685C cu DN66A, pe lângă barajul Valea de Peşti) – Valea de Peşti – Şaua Căzută – Bucium – Sohodol – Cheile Sohodolului – Comuna Runcu.

Marcaj: triunghi rosu;
Timp de mers: 9 – 10 ore vara, 11 – 13 ore iarna;
Traseu: greu accesibil iarna.

2. Câmpuşel (1180 m) – Pasul Jiu – Cerna (1330 m) – Şaua La Suliţi – Muntele Bou – Muntele Cioclovina – Mănăstirea Tismana.

Marcaj: triunghi albastru (fost triunghi rosu);
Timp de mers: 9 – 10 ore;
Traseu: nerecomandat iarna.

3. Câmpuşel – Muntele Coada Oslei – Şaua Groapa Nedeuţii – La Bârloaga – Valea Bistriţei – Gureni – Pestişani.

Marcaj: triunghi rosu;
Timp de mers: 11 – 12 ore;
Traseu: nerecomandat iarna.

4. Baraj Valea de Peşti (910 m) – Valea Strâmbu – Vf. Arcanu (1760 m) – Vf. Prisloapele Mari (1614 m) – Şaua Groapa Nedeuţii – Coada Oslei – Vf. Oslea – Pasul Jiu-Cerna – Câmpuşel

Marcaj: punct albastru, bandă roşie, triunghi roşu;
Timp de mers: 10 – 11 ore;
Traseu: nerecomandat iarna.

5. Câmpu lui Neag – Baraj Valea de Peşti

Marcaj: triunghi roşu de la ramificaţia drumului forestier Arcanu până la motelul Valea de Peşti;
Timp de mers: 2 ore;
Traseu: poate fi parcurs tot timpul anului.

6. Câmpu lui Neag – Baraj Valea de Peşti – Şaua Dâlma Căzută – Muntele Şigleul Mare – sub Vârful Muncel – Şaua Prislop – Straja; Marcaj: triunghi roşu Baraj Valea de Peşti – Şaua Dâlma Căzută; Marcaj: bandă roşie: şaua Dâlma Căzută – Şaua Prislop;

Timp de mers: 10 – 11ore;
Traseu: poate fi parcurs tot timpul anului.