Pierduţi în sălbăticia munţilor, de-a lungul a sute de ani, locuitorii oraşului Uricani şi a satelor din jurul localităţii s-au adaptat condiţiilor vitrege ale zonei, a unui sol sărac, de slabă calitate, o climă rece şi a traiului greu de la stânele din munţii, realizând prin străduinţă şi o bucătărie tradiţională bazată doar pe produsele obţinute în propia gospodărie.
PLĂCINTA CU CARTOFI
Specifică Depresiunii Petroşani, dovada fiind că a fost omologată ca produs tradiţional al Văii Jiului, plăcinta cu cartofi este un produs simplu, sănătos şi deosebit de gustos.
Reţeta este simplă şi foarte uşor de preparat. Se curăţă cartofii de coajă, se spală după care se răzălesc într-un vas mai mare. În vasul respectiv se adaugă făină (3-4 linguri, sau mai mult, în funcţie de cantitatea de cartofi), 1-2 ouă şi brânză de oaie sărată (sfărâmată în prealabil).
Peste acestea se toarnă lapte şi se amestecă până când întreaga compoziţie capătă consistenţă. Într-o tigaie cu ulei încins se toarnă din compoziţie (cam ca la clătite) şi se coc pe ambele părţi.
Se pot servi şi calde, dar gustul adevărat îl simţi atunci când se consumă reci, cu un pahar de lapte.
BALMOŞ
Pentru prepararea balmoşului vă trebuie urmatoarele:
Ingrediente:
– 2 litrii jintuială (este zerul rezultat după separarea caşului din laptele de oaie);
– 2 lingurite de sare;
– 600 g faină de mălai
Preparare:
Jintuiala se pune la fi ert împreună cu sarea.
Când începe să se ridice o spumă deasupra, se pune faina de malai, toată odată. Nu se amestecă.
Se lasă să fi arbă foarte încet, la la foc mic (sau adăugând numai câte un lemn pe foc în situaţia în care gătiţi la sobă). Se fi erbe astfel cam 4 – 5 minute. După trecerea timpului se amestecă în oala energic pentru a elimina toate cocoloaşele.
După ce s-a îngroşat puţin, se lasă la fi ert, amestecând din când în când pentru a nu se lipi de oala. Se fi erbe astfel circa 20 – 25 minute. Spre sfârşit mămăliguţa va căpăta un aspect unsuros. Acesta este un semn că am cumpărat o jintuială de bună calitate. Balmoşul se serveşte fierbinte, simplu sau cu supă de salată verde.
SLOIUL
Sloiul (sau răcitura de oaie) este un produs preparat din carne de oaie. De regulă, se prepară din carnea unui berbec sau a unei oi sterpe, toamna, după ce oile au coborât din munte.
După sacrificarea animalului, carnea se taie în bucăţi potrivit de mari şi se pune la fi ert cu apă cât cuprinde. După câteva ceasuri de fi ert la foc mic (de regulă 4 – 5 ore sau chiar mai mult), când toată apa s-a evaporat, iar în ceaunul în care fierbe carnea rămâne doar seul de la oaie, gospodina alege oasele de pe care s-a desprins carnea şi supraveghează ca aceasta să se rumenească, potrivit, pe toate părţile.
Apoi se sărează şi se condimentează cu dresurile pe care fiecare le ştie, după propriul gust.
Când seul începe să se caramelizeze, se ia ceaunul de pe foc iar compoziţia se toarnă în vase de lemn sau metal (cantă), astfel încât grăsimea să acopere bine carnea.
Vasele respective (sau canta) se păstrează la rece, în cămară sau beci, având grijă ca grăsimea să acopere carnea în întregime. Stratul de grăsime de deasupra, după ce se sleieşte seul, împiedică alterarea cărnii.
Rezultatul este o mâncare cu un gust deosebit, care se taie cu cuţitul, apoi se încălzeşte şi se serveşte cu murături şi mămăligă caldă şi cel mai important, numai după ce ai degustat un păhăruţ din ţuica de anul trecut.
Pentru deliciu, se poate adăuga atunci când se consumă încălzit, brânză de oaie, sfărâmată.
TRÂNCUL
Este o băutură răcoritoare, locală, foarte slab alcoolică, preparată din mere şi pere pădureţe (sălbatice), dar şi din fructe depădure (afine, zmeură, merişoare – coacăză roşie).
Modul de preparare este foarte simplu, se adună merele şi perele pădureţe, se pun într-un butoi cu cep după ce sunt spălate bine, după care se toarnă apă rece pănă sunt acoperite şi se acoperă cu capac de lemn.
După circa o lună de zile se obţine un suc fermentat cu gust dulce – acrişor.
Trâncul obţinut din fructe de pădure fermentează mai repede, prin urmare poate fi consumat după o săptămână după ce au fost puse la butoi fructele.
Se consumă rece, având un gust ce păstrează aroma fructelor.
Neconsumat se transformă şi se oţeteşte, sub această formă poate fi folosit în alimentaţie la acrit.
CURECHI CU SLĂNINĂ
Se realizează prin tocarea mărunt a verzei acre (murată) peste care se adaugă 
grăsime de porc (untură), pentru a înmuia varza şi pentru a fi călită, după care se adaugă roşii tocate.
Se adaugă bucăţi de slănină afumată sau cârnaţi afumaţi sau afumătură de porc şi de ce nu din toate, se dreg cu piper, boia şi cimbrişor, se pun la călit la cuptor în oală de pământ şi se consumă cu mălai (turte simple de porumb).
Se poate drege cu smântână şi ardei iute.
Sarmalele au fost introduse în oraşul Uricani în anul 1925 de preoteasa Valeria Cosma, până atunci Curechiu era consumat în toate perioadele anului.
MĂLAI sau Turte de porumb
În zona Uricani sau la Câmpu lui Neag se numesc simplu: mălai.
Se prepară un aluat din făină de porumb, uneori în amestec cu cartofi fierţi, iar toamna cu miez de dovleac fiert. Acest aluat se coace pe vatră sub ţest sau pus în tavă la cuptor de lemn.
Se mai pot realiza delicatesuri de sărbătoare, în în aluat punându-se fructe de pădure (afine sau zmeură) sau diferite dulceţuri, iar după coacerea sub ţest, la răcire, se unge cu miere şi se obţine o turtă de porumb deosebit de gustoasă.
Înlocuieşte pâinea şi nu se consumă decât cu anumite feluri de mâncăruri, ca de exemplu curechi cu slănină.
Fiind gustoasă şi uşor de realizat, în prezent este recomandată şi apreciată în curele de slăbire.
UNTUL DE OAIE
Momârlanii au fost de-a lungul timpului iubitori de animale, oaia, vaca, calul, porcul şi păsările fiind indispensabile gospodăriilor momârlăneşti.
În zilele noastre puţini localnici mai produc în mod tradiţional unele produse. Dintre acestea vă prezentăm „untul de oaie”, veche reţetă de ooţinere a
Untul de oaie se prepară mai rar în gospodărie, fiind un produs caracteristic stânelor. Acesta valorifică grăsimea din zerul gras care rezultă de la prepararea cașului. Zerul se păstrează într-un ciubăr și când se adună în cantitate suficientă se bate pentru a obține untul – în mod obișnuit o dată la două săptămâni.
Baterea se face într-un putinei de formă cilindrică, prevăzut cu un bătător tot din lemn. În untul de oaie se pune și sare în proporție de 2-3%, se păstrează în recipiente bine închise, de obicei în cutii metalice (mai nou în cutii alimentare din plastic), acestea depozitându-se la rece în camera de depozit a stânei unde este răcoare.
Ţinut la rece, are o valabilitate mare, putând fi consumat chiar şi după 4 – 5 luni.
Este folosit la prepararea diferitelor mâncăruri tradiţionale bazate în special pe făina de mălai şi brânzeturi.
PLĂCINTĂ BĂTRÂNEASCĂ
Plăcinta bătrânească este una dintre reţetele vechi, momârlăneşti, simplă şi fără pretenţii, aşa cum era şi viaţa străbunilor noştri din trecutul nu prea îndepărtat.
Este o plăcintă aperitiv săţioasă, ce se poate servi la orice masă din timpul zilei: la micul dejun cu un pahar de lapte, la prânz ca desert, sau ca o cină uşoară. De asemenea, tăiată în diferite forme, poate fi un aperitiv interesant.
Pentru realizarea ei este nevoie de:
250 ml lapte de oaie,
250 g făină de mălai,
250 g făină albă sau integrală,
1 praf de copt,
o linguriţă sare,
2 ouă,
250 ml unt de oaie
250 g smântană,
1/2 kg de brânză de oaie
Se realizează o cocă din făina albă, ca pentru plăcinte, după care făina de mălai se lasă la înmuiat cca 2 ore în laptele de oaie, după care se amestecă cu brănza de oaie răzălită, ouăle şi smântâna. Această compoziţie va fi folosită ca umplutură la plăcintele ce vor fi preparate în tigaie în untul de oaie încins. După ce se rumenesc se lasă la răcit şi pot fi servite la orice oră.
Bătrânii locului povestesc că în trecut aceste plăcinte nu lipseau la nici o masă de duminică, fiind uşor de preparat, şi de asemenea se făceau şi prin înlocuirea făinii de mălai cu făină de mei.
PÂINEA DE MĂLAI
Iernile lungi şi grele lăsau locuitorii fără unele produse de bază, cum ar fi făina albă (datorită altitudinii, în oraşul Uricani nu se exploarează grâul, acesta fiind adus toamna din Ţara Haţegului sau din Oltenia de peste munţi).
Când cantitatea de făină de grău începea să scadă, pentru realizarea pâinii locuitori zonei o înmulţeau cu făină de mălai.
Fabricarea păinii de mălai este rară în prezent, dar este un deliciul mai ales când o savurăm alături de o ciorbă de fasole uscată.
Se prepară din :
– 400 g făină de mălai;
– 200 g făina de grâu;
– 2 ouă;
– 200 ml iaurt;
– 100 ml ulei sau unt;
– drojdie sau maia;
– o lingură de miere;
– jumătate de lingură de sare.
Toate ingredientele se amestecă într-un castron mai mare şi adânc până aluatul devine cremos şi se lasă la dospit. Se pune la cuptor la tavă sau la ţest.
Nu este o reţetă uitată, dar mai puţin practicată, în schimb unele restaurante de lux o servesc la diferite meniuri.
Pentru informatii puteti accesa si sectiunea Restaurante, cafenele sau puteţi încerca bucatele noastre tradiţionale la restaurantele din zonă.