Legenda  Iorgovanului

 

Pe piscurile albe ale munţilor, în ţara zăpezilor şi a gheţurilor domnea în trecut, Alb-Împarat, care îşi avea scaunul domniei nu mult departe, ci peste toate gheţurile veşnice ale Retezatului.
Şi avea Alb-Împărat o mândreţe de fată, frumoasă că i se dusese vestea peste nouă mări şi nouă ţări.
Împărăţia era mare şi cuprindea toate vârfurile semeţe şi pline de zăpadă, dar bune ar fi fost toate la curte dacă, prin ţinuturile împaraţiei, n-ar fi vieţuit o dihanie, un balaur,  cum nu a mai văzut pâna atunci nici un pământean. Era dihania asta un balaur năpraznic care numai de blestemăţii se ţinea câtu-i ziua de mare. Chiar şi noaptea uneori n-avea hodină, că aşa sunt ciudaţii aştia, mai mult în negură îsi fac de cap. La fiecare miez al zilei venea de fura fete din satele de sub munte, le răpea şi le ducea la sălaşul lui, unde nu se ştie ce se întâmpla cu ele.Balaur 2
O pus Alb-Împărat straja împătrită pe lânga sate ca să apere fetele, dar şi pază înzecită la  domniţa lui, că înfricoşat se mai făcuse ca să nu-şi piardă fata.
Văzând spurcatul de balaur, străjile din sate şi că nu mai este de trait prin partea aceasta de moşie, a hotărât să plece sprea alte ţinuturi unde nu era cunoscut.
În calea lui spre necunoscut,  balaurul şi-o făcut culcuş sub vârful Peleaga, unde o înghiţit hulpav o turma de oi, sătul fiind sa pus şi sa odihnit. Şi sătul şi odihnit, balaurul sa proptit în coadă, şi şi-a făcut vânt pâna în Soarbele, bântuind şi fugărind totul din calea lui.
Locul de sub Peleaga unde sa odihnit, din cauza greutăţii balaurului sa adâncit, iar după căteva ploi, aceea groapă sa umplut cu apă formând un lac mare şi frumos.
Aflând voinicul de Iovan al Iorgovanului de nenorocirea ce a căzut asupra oamenilor, sa hotărît să răpuna bestia ce fură fetele şi se hrăneşte cu cirezile şi turmele localnicilor. Şi-o pregătit arcul şi suliţa, şi-o potcovit bidiviul cu potcoave de argint bătute în caiele de aur, i-o dat o baniţă cu jeratic şi-o pornit apoi în munte, ca să dea ochi cu balaurul.
Balaurul se odihnea pe Oslea, Şi o purces atuncea voinicul la luptă cu jivina. Întâi şi mai întâi o scobit Iovan-Iorgovan o groapă largă şi afundă, în care sa strecurat călare. De acolo, din găvan – de la scuteala, ca să nu-l răpună zmeul când va fluiera năbădăios din coadă – o slobozit flăcăul nostru, pe rând, sageţile din struna întinsă a arcului.Şi fiecare săgeată sa înfipt în câte un ochi al jivinei, pâna ce a terminat Iovan toate săgeţile. Dar un ochi tot i-o rămas balaurului, căci voinicului i-o lipsit o săgeată din tolbă, pierdută pe drumul cât a căutat balaurul.balaur (1)
Cu mare putere balaurul sa zvârcolit năpraznic, sa răsucit în jurul muntelui cu coada şi sa azvârlit departe, până pe Borascu, unde, ca să mai aline durerea de stimac care îl mistuia, a scuipat turma de oi mâncată în Peleaga, şi care îi băteau cu copitele lor mici în stomacul balaurului. Eliberat de dureri, balaurul se întoarce în Albele.
În zborul ager al armăsarului, şuierând voios din frunză, a ajuns şi Iovan mai dincolo de Albele, în apropiere de locul în care se odihnea balaurul şi îşi tămăduia rănile. Ochii se vindecaseră şi  îi avea însutiţi căci – în locul fiecaruia dintre cei săgetaţi de Iovan şi din sămânţa celui rămas teafar – îi crescuseră jivinei câte zece ochi bulbucaţi cât cepele de mari. Şi pe nări vărsa foc şi pară, de părea o grindină de foc cum nu mai vazuse voinicul vreodata.
S-o gândit atunci Iorgovanul că este de mare nevoie ca să-şi încerce paloşul înainte de a intra în luptă. Când a izbind mai cu putere în piatra Stanuleţilor şi a încercat Iovan tăria paloşului, stânca s-o crăpat, din creştet şi pâna-n poale.
Înfricosata peste poate, a luat-o balaurul la goană – dincolo de munte – căutând să se piardă în deasa pădure de brad. Dar Iovan nu-i da timp să respire, îl urmărea, îl ataca, se tot apropia şi îi ciuntea câte un cap; dar de răpus, nu a putut să-l răpună cu totul, că avea balaurul avea puzderie de capete, iar când s-o văzut la ananghie a dat bir cu fugiţii.

Când ia retezat două capete, a fugit laşul la vale, pe o viroagă şi sa pitit pe sub steiurile de piatră.
Iovan Iorgovan ţinea pasul mereu în urma ei, îl urmărea fără odihnă, dar cum a simţit balaurul ca voinicul îi împuţinează calea, o luat-o val-vârtej la goană, mai departe, cât mai departe. Prin dreptul Oslei şi-a strâns balaurul ultimele puteri în încercarea de a ieşi la liman, că tare mai erau strâmţi munţii pe acolo, mai era şi tare oboist şi ar fi avut nevoie de odihnă.Living-room-home-wall-decoration-fabric-poster-font-b-Fantasy-b-font-font-b-art-b
În urma lui Iorgovan şi-a adunat puterile pentru o ultimă şi puternică luptă, şi-a proptit pentru avânt armăsarul în copite, că şi acum, în zilele nostre se văd potcoavele, ca cioplite în piatră, sus pe steiuri. Şi de acolo, bine cumpănit pe cal, o şuierat Iovan cumplit din paloş şi o pornit hotărât să tot reteze din capetele balaurului. Când o rămas balaurul numai cu un cap, încrâncenat de nesuferită durere, o răcnit năpraznic, sa zmucit cu mare mânie din strânsoarea muntelui şi o fugit spre valea. Urma trupului i-o rămas tipar între steiurile de stâncă, chiar şi acum după atât amar de vreme tot se vede cât de mare era balaurul târât printre munţi, săpănd cu spinarea superba Valea Jarului.
Şi o fugit balaurul să scape de urgie lui Iorgovan, ascunzându-se în scorburi de munte, în peşteri, unde sa rătăcit şi de unde nu a mai ieşit.


cnipt

 

legende