Povestea Ilincăi

 

 

Trăia odată, demult de tot, o tânără femeie, Ilinca, care-şi ducea sărăcăciosul trai tocmai pe o mică colină aflată în apropierea râului Jiul de  vest, în zona Firizoni. Ş-avea ea un bordei de lemn construit pe acea ridicătură, o mică grădină pe care o îngrijea și o uda cu apa din Jiu şi câteve animale pe care le iubea din tot sufletul, iar locul acela în care trăia era înconjurat de pădurile nemărginite și poienile înverzite ce domină frumosul peisaj din vestul Depresiunii Petroșani.

Tânăra femeie însă nu şedea numai acasă, ci în fiecare dimineaţă îşi lua văcuța și cele căteva oi și capre ca le pască prin poienile de sub munții ce înconjurau valea. Acolo, se apuca să facă o mulţime de treburi, cum nu te-ai fi aşteptat: aduna iarbă, pe care o usca pentru hrana animalelor în perioada iernii, aduna plante pentru ceaiuri, culegea poamele sălbatice pentru a le usca și ale avea pentru consum iarna, torcea sau croșeta un laibăr știind cât de folositor va fi în iarna ce va urma.

Cu toate că familiile ce locuiau în acest colț de lume erau rare și puține, cine o cunoștea, știa că e o femeie zdravănă şi în fiecare zi se ocupa de mica ei gospodărie și de animalele pe care le creștea cu mare drag.

Și a fost într-un an o vară rece și ploioasă, apele Jiului fiind mari și învolburate, iar vârful munților nu și-a dat jos coșma albă de zăpadă mai tot anul. Ploaia uita să se mai oprească, culturile putrezeau de la umezeală, singura șansă de supraviețuire peste iarnă a Ilincăi fiind animale ce le creștea în ogradă.

A început în acea vară o ploaie și mai mare, o furtună puternică și a plouat necontenit o săptămână, apele Jiului au tot crescut atât de mult încât au inundat lunca în care Ilinca își avea bordeiul, izolând mica colină pe care aceasta locuia.

Speriată, biata femeie, plângând și-a adunat animalele pe lângă ea, pentru a nu fi luate de ape și înecate.

Apele Jiului au fost umflate 4 zile, iar Ilinca timp de 4 zile și 3 nopți a plâns și s-a rugat cerului, ploi, soarelui și divinității ca apele să nu mai crească și să-i salveze animalele.

Puținii vecini, ce locuiau la oarecare distanță, știind în ce pericol se află au venit să o ajute și să o salveze, dar apele Jiului erau prea repezi și trasportau copacii pe care i-a rupt furtuna, astfel încât pluta pe care au construit-o nu a putut fi folosită.

În a patra zi, stihiile naturii s-au lăsat induplicate, ploaia s-a oprit, soarele a răsărit, iar apele au început să se retragă, eliberând colina cu bordeiul Ilincăi.

Vecinii i-au propus să o ajute să-și construiască un alt bordei pe deal, mai la înălțime și mai departe de apele Jiului, dar Ilinca a refuzat știind că a fost salvată de divinitate și natură doar pentru că și-a iubit și protejat animalele.

oi

 

Culeasă de la Ion Hobiceanu