Pescuit sportiv şi recreaţional pe Jiul de Vest

Descoperă splendoarea şi uimitoarele locuri din oraşul Uricani, o zonă pur şi simplu incredibilă, fără pereche şi fascinantă, iar dacă ai pasiune pentru aventuri la pescuit vei fi reveni, inspirat  de călătorii extraordinare în unele din cele mai îndepărtate şi fascinante ape repezi, cu bulboane şi dorne adânci sau superbe lacuri cu populaţii de peşti, aşa cum ai visat.

Bazinul hidrografic al Jiului, unul din cele mai importante râuri ale României se formează în Depresiunea Petroşani prin unirea celor două cursuri de apă Jiul de Vest şi Jiul de Est. Jiul de Vest are o lungime de 51km şi un bazin hidrografic în suprafaţă de 534 kmp şi izvorăşte din Retezatul Mic de la o altitudine de 1760m, din căldarea glaciară a Scorotei. Jiul de Vest este mărginit pe dreapta de masivul Vâlcan iar pe stânga de Retezat. Datorită faptului că pe parcursul acestuia sunt prezente rocile calcaroase, râul, precum şi afluenţii săi au săpat chei şi cascade impunătoare. Cei mai importanţi afluenţi sunt Boului, Gîrbovul şi Valea de Peşti, Buta, Bilugu, Sterminos, Valea de Brazi, Balomirul, etc. Apele învolburate ale râului Jiul de Vest şi afluenţi acestuia, cu apele lor deopotrivă zbuciumate şi liniştite, oferă cele mai bune condiţii pentru practicarea de pescuit sportiv, în special pescuitul la păstrăv, regele peştilor în apele de munte.

Datele statistice atestă că pescuitul păstrăvului are cei mai mulţi adepţi în rândurile pescarilor sportivi. Explicaţia este relativ simplă: capturarea „fair-play” a acestui „cavaler” al râurilor montane constituie şcoala cea mai înaltă a pescuitului sportive şi recreaţional.
Pescuitul păstrăvului este de trei ori mai frumos decât al altor peşti deoarece este un pescuit dinamic, activ în care pescarul se află tot timpul în mişcare, peştele este frumos, modul de capturare atestă profesionalitatea pescarului, iar peisajul unde se desfăşoară această activitate este mirific.
Metoda corectă de prindere a păstrăvului este pescuitul cu ajutorul muştei artificiale, a voblerului  sau a linguriţei rotative sau oscilante, metode care se potrivesc foarte bine cu nobleţea peştelui.
Dacă înţelegem aceasta, putem considera toate celelalte metode drept neetice, grosolane şi chiar dăunătoare.
Rezultatele cele mai frumoase le poate obţine acel pescar sportiv care cunoaşte toate caracteristicile cursului de apă respectiv. Păstrăvul,  mai ales exemplarele mai bătrâne şi mai experimentate, are locurile lui preferate, de regulă permanente, locuri pe care pescarul sportiv trebuie să le descopere.
Porţiunile de apă din jurul bolovanilor, stâncilor mai mari, unde râul curge mai liniştit, locurile mai adânci, unde de asemenea apele parcă îşi încetinesc uşor curgerea, iată locurile cautate cu predilecţie de păstrăvi.
Capturarea păstrăvului necesită o mare răbdare şi o foarte buna pregătire de specialitate, întrucât orice gest nechibzuit, fie cât de neînsemnat, sperie imediat acest peşte extrem de precaut.
Perioada în care pescuitul păstrăvului indigen este permis se întinde de la 1 mai până la 15 septembrie, în timp ce perioada sa de reproducere, când pescuitul este interzis, ţine de la 15 septembrie până la 30 aprilie.
Chiar dacă păstrăvul este rege, în preajma lui se află un alai impresionat de peşti.
Specii de peşti existente pe cursul superior al Jiului de Vest:

• Păstrăvul (Salmo trutta fario).  Este cel mai important pește din apele de munte.  Pescuitul este admis numai cu undița. Cantitatea pescuită în România este însă mică, max. 10 buc. pe zi. Are carnea foarte gustoasă, delicată și lipsită de oase. Se consumă proaspăt sau afumat. Se pretează foarte bine în piscicultură, fiind crescut pentru consum în numeroase păstrăvării și pentru producerea de puiet, cu care se repopulează pâraiele de munte.

• Lipanul (Thymallus thymallus) specie protejată. Este un pește dulcicol, asemănător cu păstrăvul, din familia salmonide (Salmonidae) care trăiește în zona inferioară a râurilor repezi de munte, cu apă limpede, rece și cu fundul pietros, din Europa.  Lungimea mijlocie 30–35 cm, iar greutatea 300-400 g; lungimea maximă 60 cm, greutatea maximă 6,7 kg.

• Mreana (Barbus meridionalis petenyi). Mreana este unul dintre peştii cei mai caracteristici pentru râurile noastre din regiunile de deal. Mreana vânătă (Barbus meridionalis petenyi), ruda sa, traieşte în porţiunile superioare ale aceloraşi ape, în zona lipanului şi a scobarului. Mreana este un peşte deosebit de răspîndit mai ales în Europa Centrala, unde poate fi găsit în aproape toate râurile.

• Clean (Squalius cephalus). Peşte comun, cleanul este răspândit în aproape toate bazinele acvatice din Europa, cu excepţia apelor de altitudine. De formă fusiformă, corpul cleanului este îndesat, relativ cilindric, îmbrăcat în solzi mari, cicloizi. Capul este relativ mare, cu gura terminală, largă, a caror comisuri ajung până la marginea anterioară a ochilor. Înnotătoarele sunt potrivit de dezvoltate, cu marginea analei convexă. Culoarea cleanului este verde metalic sau verde maroniu pe partea dorsală, alb-argiuntiu pe părţile laterale, iar regiunea ventrală este albă. Înotătoarele dorsală şi caudală sunt de nuanţă fumuriu-ruginie, iar cele pectorale au o culoare roşiatică, cu extremităţile galbene. De talie mijlocie, cleanul are o lungime medie de 25-45 cm, dar poate atinge şi lungimi de până la 60-70 cm. Greutatea medie este de 300-600, putând ajunge până la 4 kg.

• Zglăvoaca sau Moaca (Cottus gobio). Este un pește de apă dulce, trăind în apele curate repezi de munte cu fundul pietros sau nisipos sau acoperit cu bolovani. Felul de viață este bentonic; peștele trăiește mai mult izolat, stă ascuns mai tot timpul sub pietre mari pândind prada și rareori înoată, fiind mai mult sedentar.

• Boişteanul sau Crăietele (Phoxinus phoxinus). Boişteanul face parte din familia ciprinidelor, cea căreia îi aparţine şi crapul. Este un peşte foarte răspândit în apele montane din întreaga Europa, excepţie făcând partea sudica a Italiei şi a Peninsulei Balcanice.
  În ţara noastră se găseşte în râurile din Carpaţii Orientali şi Meridionali, precum şi în Apuseni, la altitudinile caracteristice lipanului şi păstrăvului, dar poate fi întalnit ocazional şi în alte râuri de munte. De asemenea, apare şi în unele lacuri montane.

Specii de peşti ce se pot pescui în bălţile şi lacurile din zonă – Lacul de la Câmpu lui Neag şi Lacul de la Valea de peşti, Balta Valomir, Balta Rădulea:

• Păstrăvul de lac (Salmo trutta lacustris) Este mai mare ca păstrăvul de râu. Are o lungime obișnuită 60 cm; excepțională 1,40 m, o greutate obișnuită 1 kg; indivizi de 10-15 kg sunt rari. Trăiește până la 20 de ani. Este asemănător ca înfățișare cu păstrăvul de munte, are corpul alungit, ușor comprimat lateral și acoperit cu solzi relativ mari.

• Obletele (Albumus albumus). Obletele se gaseste ca specie atat in ape statoare , in lacuri , iazuri , balti si toate apele de la campie si deal dar si in toate apele curgatoare de ses si deal din tara noastra . De altfel obletele prefera mai ales vara locurile cu apa si curenti mai puternici care aduc o cantitate mai mere de hrana , hranindu-se de primavara devreme pana toamna tarziu chiar si in noembrie .

• Roşioara (Scardinius erithophtalmus). Roșioara are o lungime medie de 20-30 cm, putând atinge 50 cm lungime și o greutate de 2–3 kg. Peștele are un corp turtit lateral, înotătoarele pectorale de culoare roșiatică sunt așezate în aproprierea branhiilor, corpul este acoperit cu solzi mari rotunzi. Spatele și partea laterală a corpului este de culoare cenușie verzuie spre adbomen devine de culoare argintie. Inotătoarele dorsale, abdominale și coada au culoare portocalie roșiatică. Roșioara se poate confunda ușor cu „ Rutilus rutilus” singura diferență este forma gurii.

• Somnul (Silurus glanis) este o specie de pește răpitor de talie mare din familia Siluridae. El este răspândit mai ales în Europa Centrală și Europa de Est, dar și în Asia de Vest putând fi întâlnit și în Afganistan sau Kazahstan. Somnul trăiește frecvent în bălți, lacuri, pe cursul inferior al fluviilor mai mari, ca și la gura lor de vărsare în Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Caspică. Peștele preferă locurile adânci cu mâl și ape tulburi.

Imagine sursa: en.wikipedia.org/

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

• Ştiuca (Esox lucius). Traieşte îndeosebi în apele stătătoare, bogate în vegetaţie, dar şi în cele curgătoare până în zona deluroasă.
  Are corpul relativ gros, cilindric şi alungit, având , de regulă, lungimea obişnuită de 30 – 40 cm (excepţional 1.5 m), iar greutatea de 0.500 g – 1 kg (excepţional 6 – 25 kg).
  Are botul de forma unui cioc de rata, gura mare, larg despicată, cu mulţi dinţi, falca de jos mai lungă decat cea de sus şi înotatoarea dorsală situată mult spre coadă. Coloraţia variază după ape, de la cenuşiu – verzui la galben – verzui pe spate; burta albă, laturile vărgate, marmorat şi înotatoarele cu mai multe dungi transversale de culoare neagră – cenuşie.

• Carasul (Carassius gibelio) (plural: carași) este cel mai cunoscut și răspândit pește de apă dulce din România. Dimensiunile obișnuite ale carasului sunt de 10-15 cm, iar greutatea lui poate varia de la 80-150 de grame, la 1,5-2 kg, în mod excepțional. Colorația solzilor lui depinde de apa în care trăiește. În apele mâloase solzii lui bat spre culoarea neagră, în apele bogate în vegetație bate spre verde, iar în cele limpezi culoarea carasului este auriu-maronie. Forma capului este asemănătoare cu cea a crapului, lipsindu-i însă mustățile, iar forma gurii este obtuză, cu buze subțiri. Se hrănește cu larve, crustacee, vegetație, moluște, icre etc.

• Bibanul (Perca fluviatilis). Trăiește în apele interne dulcicole eutrofe (lacuri, lacuri de acumulare, râuri, bazine artificiale). Este foarte apreciat de pescarii sportivi. Carnea este albă, moale, fără oase.

Pescuitul sportiv şi recreaţional în oraşul Uricani se practică doar cu momeală artificială.

O scurtă incursiune în istoria pescuitului la români ne este arătată prin câteva descoperiri  arheologice ce dovedesc că pescuitul era o îndeletnicire familiară strămoșilor noștri,  printre obiectele găsite în diferite situri arheologice fiind – pe lângă vase, monede – și numeroase cârlige din bronz. O descoperire recentă efectuată în județul  Hunedoarei, pe valea Jiului de Vest (zonă montană), ne arată că  strămoșii noștri stăpâneau meșteșugul confecționării cârligelor de pescuit.  Primele indicii sugerează că obiectele descoperite ar fi mai vechi de 2000 de ani

În România, prima mențiune scrisă despre pescuitul la muscă apare în anul 1916 în cartea scrisă de  academicianul Dr. Grigore Antipa – Pescăria și pescuitul în România.
Astfel, el descrie și modul în care pescarii prind păstrăvul, lipanul în apele de munte și, mai în aval, mreana, cleanul, mihalțul și lostrița. Firul este  făcut din:  „7 fire de păr de coadă de cal alb, având o lungime de 35 cm” la capătul căruia se lega un cârlig”învăluit de jur-împrejur cu fire foarte fine dintr-o pană de cocoș, cari la partea lor superioară rămân libere, formând o mică pensulă, așa că undița când e în apă, are aparența unei insecte care înoată. Culoarea acestor pene de cocoș se alege anume astfel ca să varieze după anotimp, după cum variază și culoarea insectelor pe cari le mănâncă păstrăvul la diferitele anotimpuri și pe cari pescarii le cunosc foarte bine”.

În Uricani pescuitul sportiv şi recreaţional poate fi practicat doar de posesorii de ANPA eliberate de asociaţiile de profil din zonă.