Balada haiducului Neag

Pe-o cloambă de nuc
Cânt-un pui de cuc
Fiincă sunt haiduc
De-aici să mă duc,
Că multe-am făcut
Tătari am tăiat
Boieri am prădat
Cu turci am luptat
Şi nu m-am lăsat.
Turcii păgâni,
Lacomi şi haini,
Oaste au trimes
Pe munţi şi pela şes,
Prin păduri şi văi
Umblau cu copăi
Pe mini să mă prindă
Apoi să mă ucidă.
Că turcii umblau,
Văi cutreierau,
Pe cai voiniceşti
Şi cu sluji domneşti
Şi-or căutat, căutat
Dar nu m-au aflat
Căci codri bătrâni
Şi românii buni
M-au ajutat
Şi m-au apărat
De turci am scăpat.
Eu le-am mulţumit
Şi le-am dăruit
Vin de Drăgăşani,
Multe pungi cu bani
Pline, vârvuit
Cu aur şi argint
Vă spun pe cuvânt
Tot de la turci luate
Pe bună dreptate
Dumnezeu i-ar bate.

Apăi, Mărioară
Draga mea fecioară
Bală, bălăioară
Mult m-ai ajutat
Mult m-ai apărat
Mult m-ai pitulat
Când turcii căuta
Zilele să-mi ia.
Eu îţi mulţumesc
Şi-n veci te iubesc
Şi cât mai trăiesc
Nu te părăsesc.

Dragă Mărioară
Pârcălabii, iară,
Vin de mă-n conjoară,
Că domnul român,
Ţine cu-ăl păgân,
Şi-am auzit,
că-n ţară o vestit,
Că cine m-o prinde,
Şi la turci m-o vinde,
Mult bine-i va fi,
Mulţi bani va primi,
Averi boiereşti
Şi drepturi domneşti.
Acei vânzători,
Au trimes scrisori,
Pe la preteni buni
La turci şi români
Să se scrie-ndata
Şi să se trimeată,
Cuvânt desluşit;
Locul unde sunt,
Şi ce arme port,
Şi de stau la cort
Cortul să-l aprindă,
Pe mine să mă prindă
Şi să mă pornească,
La orda turcească.

Mândruliţa mea,
Nu mai pot şedea,
Hai vino cu mine,
Şi-om scăpa cu bine
Trecem munţii mari,
Pân la ardeleni
Căci sunt păduri multe,
Peşteri neştiute
Şi capre cornute.

Neagu aşa grăia,
Către mândra sa,
Fruntea-şi netezea
Armele lua
Calu înşeua
Şi-l încăleca
Cu Mărioara
Lângă el în şa
Îndată pleca
Munţii îi suia
În vârf ajungea
Nimic nu păţea
Puţin hodinea,
Apoi iar pornea
Să scoboare-n jos
Prin codru frunzos
Verde şi umbros.
Prin codru de fag
Singur şi pribeag
Neagu atuncea
O frunză rupea
Şi-n frunză doinea.
Iar Mărioara
Cu el lăturea
Din gură cânta
Şi cum scobora
La Jii ajungea.
Aci s-au oprit
O casă-au clădit
Locul l-au numit
Al lui Neagu câmp
Că-i a lui pământ.

Neagu când plecă
Cu Mărioara
Lângă el în şa
Pretenii îşi lăsa.
Pretenii lui buni
Stau prin văgăuni
Turcii-i căuta
Poate îi prindeau
Dar nu mult stăteau
Că noaptea plecau
Munţii îi treceau
Pe Jii scoborau
Pe Neagu găseau.
Unde-l întâlnea
Cu toţii oprea
Foc mare făcea
Un miel că frigea
Ş-apoi îl mânca
Şi se ospăta
Cum îi datina.

Când codru înfrunzea
Şi haiducii strângea
După ce-ospăta
Puţin hodinea
Mai jos scobora
Apoi s-apuca
Şi păduri tăia
Caşe îşi ridica,
Vite cumpăra
Şi oi păşuna,
Pământul ara
Şi-l semăna
Roada culegea
Sat întemeia.

Că satu-i vestit
Şi el s-o numit
Chiar Câmpu lui Neag
Tuturor l-i drag
Că-i pe loc de munte
Cu izvoare multe
De păduri umbrite.

Culeasă de Petre Gh. Făgaş, auzită de la străbunica acestuia Cânda Maria lui Gheorghe (1846 – 1938) din Câmpu lui Neag.
La intrare în Câmpu lui Neag, în zona La brazi, se află piatra cu cruce pe care haiducul Neag a scos-o cu boii din albia Jiului de Vest la intemeierea comunităţii, marcând cu ea vatra satului.